Business Internaţional

BP a raportat un profit record de 25 mld. dolari, in ciuda pierderilor din trimestrul patru

03.02.2009, 17:28 13

BP, a doua mare companie petroliera din Europa, a anuntat prima pierdere trimestruala din ultimii 7 ani, in conditiile in care recesiunea globala a determinat prabusirea pretului petrolului, scrie Bloomberg. Pierderea totala aferenta trimestrului al patrulea (T4) s-a ridicat la 3,3 mld. dolari (2,6 mld. euro), comparativ cu profitul net de 4,4 mld. dolari inregistrat cu un an in urma, a anuntat grupul britanic. Cu toate acestea, compania britanica a anuntat un profit anual record de 25,6 mld. dolari pentru 2008, in crestere cu 39% fata de 2007.CEO-ul Tony Hayward a luat masuri de majorare a productiei pentru a spori veniturile companiei, situate sub nivelul celor inregistrate de rivalii din industrie, Exxon Mobil sau Royal Dutch Shell. Productia a fost majorata in premiera pentru ultimii trei ani, pe masura ce noi proiecte, precum expoatarea Thunder Horse din Golful Mexic, au fost lansate. Actiunile companiei au pierdut ieri 3,2% pe piata bursiera din Londra, pana la 469,5 pence (3,68 euro) pe titlu. Actiunile BP au inregistrat un declin de 13% dupa ce pretul petrolului s-a prabusit de la nivelul record de peste 147 de dolari inregistrat in iulie.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO