Business Internaţional

BREAKING. Tragedie aviatică în Olanda: Două persoane au murit după ce două avioane de mici dimensiuni s-au lovit în aer

BREAKING. Tragedie aviatică în Olanda: Două persoane au murit după ce două avioane de mici dimensiuni s-au lovit în aer

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

21.06.2019, 18:18 31805

Două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Olanda în urma coliziunii cu altă aeronavă, anunţă serviciile de intervenţie, citate de cotidianul Le Figaro.

Cele două avioane uşoare s-au lovit în aer, în regiunea olandeză Brabant.

Unul dintre avioane, de tip Piper Super Cub, s-a prăbuşit pe un câmp în urma coliziunii. Pilotul şi o altă persoană aflată la bord au murit în urma accidentului.

"Cele două persoane aflate la bordul avionului prăbuşit au murit în accident. Al doilea avion a reuşit să aterizeze de urgenţă", au transmis serviciile de intervenţie. Cele două persoane aflate în al doilea avion au fost spitalizate.

AFACERI DE LA ZERO