Business Internaţional

Bursa de la New York se îndreaptă către o săptămână grea, cu puţine motive de creştere

Bursa de la New York se îndreaptă către o săptămână grea, cu puţine motive de creştere

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

07.11.2011, 09:25 315

Bursa de la New York va avea puţine motive de creştere săptămâna aceasta, pe fondul dificultăţilor din Grecia privind formarea unei coaliţii capabile să ratifice noul acord de salvare a statului elen, de 130 miliarde euro, la care se adaugă instabilitatea politică din Italia, transmite Reuters.

Negocierile de duminică de la Atena pentru formarea unei coaliţii de uniune naţională care să poată ratifica acordul de ajutor extern păreau blocate.

În Italia, premierul Silvio Berlusconi ar putea pierde majoritatea parlamentară după ce un grup de susţnători tot mai nemulţumiţi ameninţă să-şi retragă sprijinul pentru guvern.

Criza datoriilor de stat pare că s-a aprins astfel din nou, la numai câteva zile după ce liderii Uniunii Europene, reuniţi la două summit-uri de urgenţă la finele lunii octombrie, au reuşit să încheie un acord despre care se credea că va rezolva problemele Greciei şi ale zonei euro.

Temerile investitorilor privind o reacţie în lanţ pe pieţele financiare în cazul unui faliment de stat în zona euro au ieşit din nou la suprafaţă săptămâna trecută.

Investitorii se tem că intrarea unei ţări din zona euro în insolvenţă ar provoca pierderi pentru băncile creditoare care ar ricoşa în întregul sistem financiar global, provocând un şoc de o magnitudine similară prăbuşirii băncii americane Lehman Brothers, în septembrie 2008.

Randamentul obligaţiunilor de stat italiene a crescut vineri la un nou maxim record, de 6,4%, iar spread-ul (diferenţa) faţă de dobânda de referinţă la care se împrumută guvernul german a atins de asemenea un maxim istoric, de 4,6 puncte procentuale.

Acţiunile de la New York au scăzut săptămâna trecută pentru prima dată într-o lună, însă indicele S&P 500 s-a menţinut în intervalul recent de tranzacţionare, în jurul nivelului de 1.250 de puncte, considerat un prag de rezistenţă de către investitori, încurajaţi într-o oarecare măsură de rezultatele financiare peste estimări ale companiilor americane şi de datele economice neaşteptat de bune apărute în ultimele săptămâni în SUA.

Indicele S&P 500 a urcat în octombrie cu 11%, cea mai bună performanţă din decembrie 1991, iar dintre cele 433 de companii din componenţa indicelui care au raportat rezultatele pe trimestrul al treilea 70% au depăşit estimările analiştilor, sfidând vocile care ameninţau că problemele din Europa şi încetinirea creşterii economice a Chinei vor afecta afacerile.

Volatilitatea va rămâne însă ridicată, investitorii urmând să adopte o atitudine prudentă şi pe alocuri pesimistă pe fondul crizei din Europa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO