Business Internaţional

Bursele din SUA şi Anglia se ţin mai bine decât cea din Germania

Bursele din SUA şi Anglia se ţin mai bine decât cea din Germania

Autor: Bogdan Cojocaru

13.09.2011, 00:03 110

Acţiunile companiilor din SUA şi din Marea Britanie rezistă mai bine decât titlurile de pe bursele din Germania şi Franţa, principalii artizani ai planurilor de ghidare a zonei euro prin criza datoriilor suverane.

Indicele industrial Dow Jones al bursei de la New York a scăzut cu puţin mai mult de 5% de la începutul anului, iar FTSE 100, al bursei londoneze, a coborât cu aproape 14%. În schimb, în aceeaşi perioadă indicii CAC 40 şi DAX, ai pieţelor din Paris şi Frankfurt, s-au prăbuşit cu 25%, respectiv 27%.

Diferenţele de evoluţie s-ar putea explica prin faptul că în ochii investitorilor problemele din zona euro sunt mult mai grave decât cele din SUA, ţară unde politicienii au reuşit să evite în ultimul moment intrarea guvernului în incapacitate de plată, punând astfel capăt unei crize pe care tot ei au creat-o.

Aici, pieţele sunt înspăimântate de perspectiva ca economia să reintre în recesiune. Marea Britanie nu a adoptat euro şi de aceea nu participă direct la salvarea ţărilor cu probleme din uniunea monetară. De asemenea, sistemul bancar britanic are o expunere redusă la datoriile Greciei.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre Germania şi Franţa, care vor suporta cea mai mare parte a poverilor unor eventuale noi planuri de salvare în zona euro.

În cazul Franţei, băncile au expuneri masive la datoriile greceşti. De asemenea, economiile germane şi franceze s-au apropiat periculos de stagnare în al doilea trimestru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO