Business Internaţional

Business Magazin. Cine a fost Ivan Graeme Ferguson , co-fondatorul şi creierul din spatele sistemului IMAX folosit în cinematografie

7 octombrie 1929 – 8 mai 2021

Autor: Andra Stroe

22.10.2023, 16:33 1054

Exprienţa avută în rolul de cameraman al universităţii, în anii de studenţie, l-a ajutat să îşi descopere pasiunea pentru film şi să lanseze ulterior pe piaţă unul dintre cele mai inovatoare sisteme folosite în cinematografie. De aici până la o nouă premieră, filmarea celei dintâi producţii în spaţiu, nu a fost decât un pas. Care este povestea lui Graeme Ferguson, cofondatorul şi creierul din spatele sistemului IMAX?

Ivan Graeme Ferguson s-a născut pe 7 octombrie 1929 în Toronto, Canada. A studiat ştiinţe politice şi economie la Victoria College, unde a fost cameraman al societăţii universitare, experienţă care l-a ajutat să fie selectat pentru un program de ucenicie în cadrul producătorului şi distribuitorului de film şi digital media naţional al ţării, National Film Board of Canada.

După absolvire, a fost numit secretar naţional al World University Service, o organizaţie care sprijinea nevoile mediului academic în perioada ce a urmat primului război mondial. În anii '50, Ferguson s-a relocat la New York, unde a lucrat ca producător de film în regim de freelancing timp de un deceniu. În 1967, împreună cu prietenii săi din liceu, Robert Kerr şi William Shaw, avându-l alături şi pe Roman Kroitor, la rândul său producător de film, el a pus bazele IMAX Corporation, proiect pornit de la un scurtmetraj experimental şi inovator de 18 minute, Polar Life, realizat anterior şi bine primit de public.

La difuzarea producţiei folosiseră nu mai puţin de 11 ecrane şi proiectoare, audienţa fiind amplasată la o masă rotativă, situată în mijloc, iar după acest prototip au trecut la  o proiecţie cu aceleaşi efecte, însă cu un singur ecran şi proiector. Sistemul a fost lansat în cadrul unui festival de la Osaka, odată cu premiera filmului Tiger Child. Unul dintre primele producţii oficiale ale IMAX (abreviere a termenilor „image maximum”) a fost North of Superior, produs, filmat şi regizat de însuşi Ferguson.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO