Business Internaţional

Care sunt cele mai scumpe hoteluri noi din lume? Vezi aici top 10

Care sunt cele mai scumpe hoteluri noi din lume? Vezi aici top 10

Autor: Mirabela Tiron

01.01.2012, 09:11 972

Cele mai scumpe hoteluri noi dezvoltate pe malul plajei sau în centrul unor capitale importante au tarife de peste 1000 de dolari pe noapte pe cameră, arată un top publicat pe businessinsider.com.

O cameră dublă la hotelul Maia Luxury Resort & Spa din Seychelles se poate rezerva cu 2.455 de dolari pe noapte, această unitate ocupând locul întâi în topul celor mai scumpe hoteluri noi din lume.

Al doilea cel mai scump hotel din lume este situat în Porto Cervo în Italia. O cameră la hotelul Pitrizza costă 2.335 de dolari pe noapte.

Şi în Maroc, unul dintre hotelurile recent deschise, Royal Mansour, are camere la preţul mediu de 2.327 de dolari pe noapte.

Tot în Porto Cervo, în Italia, şi la hotelul Cala di Volpe o cameră se poate rezerva pentru suma de 2.286 de dolari pe noapte.

Pe malul unui lac, o cameră din hotelul Wolgan Valley Resort & Spa din Australia costă 2.119 dolari pe noapte.

Următorul loc în acest clasament este ocupat de hotelul Romazzino din Porto Cervo -Italia, unde o noapte de cazare costă 2.115 dolari pe noapte.

Nici în Franţa hotelurile noi nu sunt mai ieftine. O noapte la hotelul Reserve costă 2.112 dolari.

Şi în Maldive, luxul costă. 2.106 dolari este preţul mediu al unei camere la hotelul Jumeirah Dhevanafuschi.

Mai prejos nu se lasă nici hotelurile din Australia. Turiştii pretenţioşi şi cu bugete mari se pot caza pentru 2.106 dolari la hotelul Saffire Freycinet din Cole's Bay.
În Japonia, unul dintre hotelurile noi, Gora Kadan, practică un tarif mediu de 1.459 de dolari de cameră.

Pentru 1.450 de dolari vă puteţi caza şi la hotelul Grand Hotel de Cala Rossa din Corsica, Franţa.


AFACERI DE LA ZERO