Business Internaţional

Casa de modă Burberry devine primul brand de lux care suferă din cauza represaliilor Chinei cu privire la situaţia muncitorilor din Xinjiang. Acţiunile continuă să scadă pe bursa de la Londra

Casa de modă Burberry devine primul brand de lux care suferă din cauza represaliilor Chinei cu privire la situaţia muncitorilor din Xinjiang. Acţiunile continuă să scadă pe bursa de la Londra

Logo-ul companiei a fost eliminat din îmbrăcămintea purtată de personajele din jocul „Honor of Kings”, realizat de gigantul Tencent

Autor: Eduard Ivanovici

28.03.2021, 11:21 229

China a sancţionat vineri mai multe organizaţii din Regatul Unit din cauza unei aşa-zise serii de „minciuni şi dezinformări” faţă de muncitorii din regiunea Xinjiang, la câteva zile după ce autorităţile britanice au impus sancţiuni ca urmare a abuzurilor săvârşite în regiunea chineză de nord-vest, notează Reuters.

Casa de modă Burberry este membră a Better Cotton Initiative, un grup care promovează producţia sustenabilă de bumbac ce a declarat în octombrie că va suspenda folosirea bumbacului din Xinjiang, citând în acest sens temerile cu privire la încălcarea drepturilor oamenilor din regiune.

Ulterior, actriţa chineză Zhou Dongyu şi-a încheiat contractul cu Burberry, renunţând în acelaşi timp la statutul de ambasador al brandului britanic. În plus, logo-ul companiei a fost eliminat din îmbrăcămintea purtată de personajele din „Honor of Kings”, unul dintre cele mai populare jocuri create de gigantul Tencent, cu sediul în Shenzhen.

Autorităţile chineze au criticat vehement branduri vestice precum H&M, Adidas şi Nike, firme ce şi-au exprimat temerile vis-a-vis de condiţiile de muncă din Xinjiang, regiunea cu cel mai ridicat nivel de producţie de bumbac din China.

Activiştii şi experţii în drepturile omului din cadrul ONU au acuzat China de tortură, detenţie în masă, muncă forţată şi sterilizarea uigurilor din Xinjiang. China a negat până acum toate acuzaţiile şi a declarat că măsurile pe care le-a aplicat sunt necesare pentru a combate extremismul din regiune.

Între timp, H&M – al doilea cel mai mare retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial – a fost scos din principalele site-uri de e-commerce din China şi peste 30 de celebrităţi locale au pus capăt legăturilor cu brandul suedez, Nike şi Adidas, scrie Global Times, ziar deţinut de statul chinez.

Recent, utilizatorii platformelor chineze de social media au creat un hashtag care a fost citit de peste un miliard de ori: „Susţin bumbacul din Xinjiang”.

La ora redactării acestei ştiri, preţul unei acţiuni Burberry a înregistrat un declin de 1,7%. Capitalizarea bursieră a companiei este de 7,68 miliarde de lire, potrivit MarketWatch.

 
AFACERI DE LA ZERO