Business Internaţional

Cât de ferită este România de ceea ce se întâmplă în Spania

Cât de ferită este România de ceea ce se întâmplă în Spania

Autor: Ioana Nita

11.06.2012, 00:03 2625

"România depinde de ceea ce se întâmplă în zona euro. Dacă este contaminată şi Italia, lucrurile scapă de sub control", a declarat Daniel Dăianu, profesor de economie şi fost ministru de finanţe. Ar trebui ca BCE să diminueze dobânda principală pentru a uşura finanţarea şi refinanţarea. Deja piaţa interbancară nu mai funcţionează bine. Tot excesul de lichiditate al băncilor este plasat la BCE, ceea ce înseamnă că băncile nu au încredere una în cealaltă. BCE ar trebui să reia programul de achiziţie a obligaţiunilor de stat fiindcă soluţia eurobond-urilor este prea departe.

Daniel Dăianu consideră că problemele Spaniei sunt diferite de cele ale Greciei. În cazul Greciei, de departe originea crizei este îndatorarea publică, îndatorare care era cea mai mare din UE înainte de izbucnirea crizei. În cazul Spaniei, problemele îşi au rădăcinile în îndatorarea sectorului negu­vernamental. Particularitatea Spaniei este aceea că statul este descentralizat, având o structură cvasi-federală (17 comunităţi autonome - acestea au deficite majore), a spus el.

"Problema Spaniei seamănă cu ce s-a întâmplat în Irlanda. În Spania şi Irlanda deficitele s-au menţinut la 3%, însă totul s-a complicat când bugetele publice au preluat datorii private. În asemenea circumstanţe, consolidarea bugetului a devenit prociclică", a menţionat Daniel Dăianu.

Despre faptul că ajutorul european este destinat băncilor şi nu guvernului, economistul notează că aceasta este o formulă de compromis. Dacă statul ar fi primit ajutorul financiar, ar fi trebuit să intre sub incidenţa pachetelor de salvare şi ar fi intervenit FMI, ceea ce însemna accen­tuarea programului de austeritate şi complicarea pro­blemei băncilor. Astfel, se încearcă o disociere formală între starea băncilor şi a bugetului public şi Spania nu intră într-un regim de condiţionalitate.

"Ajutorul Spaniei este unul inedit, deoarece este un bailout bancar, nu al statului. Suma finală nu se cunoaşte încă. Poate fi de 40, de 100 miliarde euro. Ar trebui să se recurgă la o schemă de garantare colectivă, însă aceasta nu ar trebui să se limiteze la statele din zona euro, ci şi la cele din afara uniunii monetare şi membre UE", a mai spus Daniel Dăianu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO