Business Internaţional

Ce au în comun exploatarea financiară a unei păci iluzorii din Orientul Mijlociu şi salvarea pentru profit a unei bănci care ar putea reaprinde criza financiară în SUA? Pe finanţistul lui Trump

Steven Mnuchin când depunea jurământul pentru funcţia de secretar al Trezoreriei SUA, avându-l alături pe preşedintele Donald Trump. Înainte de a-şi ocupa postul în administraţia Trump, Mnuchin a condus un grup de investitori care au cumpărat banca ipotecară falimentară IndyMac după criza financiară din 2008. Banca a fost rebrenduită ca OneWest, cu Joseph Otting, fostul şef al Comptroller of the Currency, în postul de CEO. Cei doi au câştigat cu această aventură dublul investiţiei, însă banca a devenit ceea ce criticii au spus că este „o maşină de evacuări silite“ care distruge comunităţi. Aceasta deşi cumpărarea IndyMac, alături de o coaliţie de investitori de renume precum George Soros şi John Paulson, s-a făcut cu subvenţii grase de la guvern.

Steven Mnuchin când depunea jurământul pentru funcţia de secretar al Trezoreriei SUA, avându-l alături pe preşedintele Donald Trump. Înainte de a-şi ocupa postul în administraţia Trump, Mnuchin a condus un grup de investitori care au cumpărat banca ipotecară falimentară IndyMac după criza financiară din 2008. Banca a fost rebrenduită ca OneWest, cu Joseph Otting, fostul şef al Comptroller of the Currency, în postul de CEO. Cei doi au câştigat cu această aventură dublul investiţiei, însă banca a devenit ceea ce criticii au spus că este „o maşină de evacuări silite“ care distruge comunităţi. Aceasta deşi cumpărarea IndyMac, alături de o coaliţie de investitori de renume precum George Soros şi John Paulson, s-a făcut cu subvenţii grase de la guvern.

Autor: Bogdan Cojocaru

07.03.2024, 22:26 603

Cu puţin înainte de alegerile din 2020 din SUA, oficialii adminis­traţiei Trump au prezentat un program sponsorizat de guvern, numit Fondul Abraham, care ar fi trebuit să atragă 3 miliarde de dolari pentru proiecte de dezvoltare economică în Orientul Mijlociu. Condus de Jared Kushner, ginerele preşedintelui Donald Trump, fondul promitea să construiască pe acordurile diplomatice din­tre Israel şi unele state arabe intermediate de SUA, cunoscute ca Acordurile Abraham, un pro­gram de investiţii destinat progresului eco­no­mic în regiune, scrie The New York Times.

Secretarul Trezoreriei de atunci Steven Mnuchin a ajutat la crearea fondului prin călă­torii în lumea arabă şi Israel. S-au rostit vorbe mari, s-a vorbit de crearea istoriei, dar s-au făcut puţine. Fără con­turi, fără angajaţi, veni­turi sau proiecte, fondul a dis­părut când Trump a plecat, înfrânt de Joe Biden, de la Casa Albă. Dar altceva s-a născut în loc. Kushner şi Mnuchin şi-au creat fiecare rapid, cât timp discuţiile din Orientul Mij­lociu mai erau calde, câte un fond privat de investiţii care, în unele privinţe, au luat locul Fondului Abraham.

I-au luat şi pe consilierii care i-au curtat pe prinţii arabi. N-a trecut mult şi cele două fon­duri au venit în Orientul Mijlociu, căutând bani şi proiecte, dar nu în interes diplomatic, ci co­mercial. Şi investiţii au găsit în Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi mai ales în Arabia Saudită, de la fondul suveran al acestei ţări. Fon­dul lui Mnuchin este cel care a condus cam­pania recentă prin care banca New York Com­mu­nity Bancorp, cu probleme mari pe burse din cauza expunerii la piaţa creditelor imobilia­re, a fost recapitalizată cu un miliard de dolari.

Capitalul nou a stopat pentru moment un plonjon nimicitor pe bursele americane ale ac­ţiu­nilor NYCB. În acest fel, prin fondul său Liberty Strategic Capital, Mnuchin efectuează o manevră ca din manual pentru a profita fi­nan­ciar de o bancă cu probleme, notează Bloomberg. Mnuchin nu este singur în această acţiune, ci îl are alături pe un vechi aliat. Prin injecţia de capital, Liberty a preluat controlul NYCB, iar banca îl are acum ca director e­xe­cutiv pe Joseph Otting, fostul şef al Comptroller of the Currency, insituţia cu rol de jandarm al sistemului bancar american (Otting a fost numit de Trump acolo).

Intervenţia a propulsat în sus acţiunile NYCB, ceea ce a produs pentru coaliţie un profit teoretic instantaneu şi şanse de a câştiga multe miliarde de dolari. „Numirea lui Otting asigură un fel de vestă antiglonţ oficială“, explică Gary Townsend, patronul de la GBT Capital Management.

„Şi nu strică niciodată să ai spatele asigurat de un fost secretar al Trezoreriei.“ Nu este prima acţiune comună a cuplului Otting-Mnuchin în căutare de profit. Unele au fost chiar controversate.

Înainte de a-şi ocupa posturile în administraţia Trump, Mnuchin a condus un grup de investitori care au cumpărat creditorul ipotecar falimentar IndyMac după criza financiară din 2008. Banca a fost rebrenduită ca OneWest, cu Otting în postul de CEO. Cei doi au câştigat cu această aventură dublul investiţiei, însă banca a devenit ceea ce criticii au spus că este „o maşină de evacuări silite“ care distruge comunităţi.

Aceasta deşi cumpărarea IndyMac, alături de o coaliţie de investitori de renume sau controversaţi precum George Soros şi John Paulson, s-a făcut cu subvenţii grase de la guvern. Şi campania de strângere de bani de la fondurile suverane din Orientul Mijlociu cu Liberty a creat controverse. La trei luni de la dispariţia Fondului Abraham, cu contactele în regiune deja stabilite, Mnuchin a primit un miliard de dolari de la fondul suveran al Arabiei Saudite.

Affinity Partners, fondul lui Kushner, ginerele lui Trump, a atras de la saudiţi două miliarde de dolari. Analiştii au văzut acolo probleme de etică, cu cei doi investitori căutând să exploateze relaţiile oficiale în folosul propriilor afaceri private. În săptămânile de după alegeri, Kushner şi Mnuchin i-au vizitat pe prinţii arabi, pe viitorii lor investitori. Kushner şi ajutoarele sale descriau uneori Affinity ca pe continuatorul Fondului Abraham şi au făcut acest lucru şi cu ocazia unei vizite de afaceri în Israel, potrivit NYT.

Şi Kushner şi Mnuchin au angajat mai mulţi consilieri implicaţi în realizarea Acordurilor Abraham. Printre executivii de top de la Liberty figurează un fost ambasador american în Israel şi un fost oficial al Trezoreriei care a ajutat la aranjarea întâlnirilor cu liderii din Golf. Acum, firma lui Mnuchin a obţinut cea mai mare afacere bancară din SUA de anul acesta. Miercuri, când s-a aflat că NYCB este în căutare de capital nou, acţiunile băncii s-au prăbuşit cu peste 40%, la 1,70 dolari pe unitate – faţă de 13 dolari anul trecut.

Firma lui Mnuchin şi ceilalţi investitori cooptaţi în acţiunea de recapitalizare vor cumpăra acţiuni la 2 dolari pe unitate. Ştirea că NYCB va primi o infuzie de capital a trimis acţiunile în sus până la 3,5 dolari pe unitate. Dacă investitorii reuşesc să aducă titlurile la cotele din urmă cu doar două luni, vor realiza un profit cumulat de peste cinci miliarde dolari. Până la urmă, brandul lui Mnuchin este „criza“, arată Bloomberg. El a fost şcolit timp de 17 ani la Goldman Sachs, una dintre cele mai mari, şi necruţătoare, bănci americane.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO