Business Internaţional

Ce spune Donald Trump despre negocierile Brexit: Sunt surprins de cât de prost a mers totul. Ţara se destramă

Ce spune Donald Trump despre negocierile Brexit: Sunt...

Autor: Mihai Draghici

14.03.2019, 18:58 998

Preşedintele american, Donald Trump, s-a declarat "surprins de cât de prost" s-au desfăşurat negocierile pe tema Brexit, criticând-o pe Theresa May, premierul Marii Britanii, deoarece nu a ţinut cont de sfaturile lui şi afirmând că naţiunea britanică riscă să se destrame.

"Situaţia este foarte complexă acum, ţara se destramă, sunt destrămate numeroase ţări şi este o ruşine că s-a ajuns la asta, dar cred că noi vom menţine linia noastră", a declarat Donald Trump, citat de postul Sky News.

"Sunt surprins de cât de prost a mers totul din punctul de vedere al negocierilor, dar eu i-am oferit premierului britanic ideile mele despre cum să negocieze, nu m-a ascultat şi este în regulă, dar ar fi putut negocia într-o manieră diferită, sincer", a afirmat Trump.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO