• Leu / EUR4.9480
  • Leu / GBP5.6665
  • Leu / USD5.0712
Business Internaţional

Cea mai gravă criză din ultimii 74 de ani în Sri Lanka: autorităţile cer ajutorul Chinei pentru comerţ, investiţii şi turism pentru a ajuta ţara să se dezvolte în mod durabil

Cea mai gravă criză din ultimii 74 de ani în Sri Lanka: autorităţile cer ajutorul Chinei pentru comerţ, investiţii şi turism pentru a ajuta ţara să se dezvolte în mod durabil

Autor: Mediafax

25.07.2022, 17:44 650

Noua conducere din Sri Lanka a cerut ajutorul Chinei în domeniul comerţului, al investiţiilor şi al turismului pentru a ajuta ţara să se dezvolte în mod durabil, a declarat luni emisarul din Colombo la Beijing, potrivit Reuters

Naţiunea insulară cu 22 de milioane de locuitori suferă cea mai gravă criză economică de la independenţa sa din 1948, după ce a rămas fără rezerve valutare. Protestatarii furioşi din cauza penuriei de combustibil, alimente şi medicamente au răsturnat familia conducătoare Rajapaksa.

Ambasadorul Palitha Kohona consideră că pentru redresarea ţării este nevoie de sprijinul Chinei. Alături de Japonia, China este cel mai mare creditor al ţării şi deţine aproximativ 10% din datoria externă din Sri Lanka.

Într-un interviu acordat Reuters, Kohona a declarat că Sri Lanka cere Chinei să cumpere mai mult ceai negru, safire, condimente şi articole de îmbrăcăminte şi să facă regulile chinezeşti de import mai transparente şi mai uşor de parcurs.

El a mai spus că Beijingul ar putea ajuta prin realizarea de investiţii suplimentare în proiecte portuare vaste.

În plus, Sri Lanka ar dori să vadă mai mulţi turişti chinezi, al căror număr a scăzut de la 265.000 în 2018 la aproape zero după atacurile sinucigaşe din 2019 şi pandemie.

Kohona a precizat că noul preşedinte din Sri Lanka, Ranil Wickremesinghe, intenţionează să viziteze China pentru a discuta despre cooperarea în domenii precum comerţul, investiţiile şi turismul.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9480
Diferență: -0,0202
Ieri: 4.9490
Azi: 5.0712
Diferență: 0,4815
Ieri: 5.0469
Azi: 5.6665
Diferență: 0,5287
Ieri: 5.6367
Azi: 5.1139
Diferență: -0,9932
Ieri: 5.1652