Business Internaţional

Cea mai înaltă statuie din lume, inaugurată în India

Cea mai înaltă statuie din lume, inaugurată în India

Autor: Ana Obretin

31.10.2018, 13:19 334

"Statuia Unităţii", reprezentându-l pe Vallabhbhai 'Sardar' Patel, unul dintre eroii mişcării de independenţă din India, fost ministru de Interne, a fost ridicată în statul Gujarat.

La evenimentul de inaugurare, la care a participat premierul indian, avioane militare au "inundat" statuia cu flori.

Evenimentul a fost văzut de mulţi ca o lansare neoficială a noii campanii electorale a lui Modi.

Mulţi au criticat preţul exorbitant al monumentului, de aproximativ 370,7 milioane de euro. Iar autorităţile din cele 22 de sate din jurul zonei în care se află statuia i-au trimis o scrisoare deschisă lui Modi în care criticau impactul acesteia asupra mediului.

Alegerea lui Sardar Patel a fost şi ea criticată, dar unii istorici spun că Modi vrea să sugereze că se vede ca cel care va unifica noua Indie pentru o eră globală.

Baza monumentului - de două ori mai înalt decât Statuia Libertăţii - este realizată din metal colectat din toată India din 2014 şi topit, astfel încât să fie un simbol al unificării.

Statuia a fost construită în 33 de luni, dar Modi deja a făcut demersurile pentru construirea altui monument gigant, care ar urma să fie gata în 2021.

Anterior, cea mai înaltă statuie din lume era Buddha din Templul Izvorului, din China, cu o înălţime de 128 de metri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO