Vicepreşedintele Fed Stanley Fischer a menţionat acest plan săptămâna trecută, iar preşedintele instituţiei Janet Yellen a subliniat nevoia de „politici macroprudenţiale“, care vizează prevenirea instabilităţii cauzate de creşterea necontrolată a preţurilor anumitor active.
„Este foarte posibil ca prin adăugarea unui mandat de stabilitate financiară la celelalte mandate ale organismelor de reglementare şi, probabil, a altor modificări care ar da mai multă autoritate unui Consiliul de Supraveghere pentru Stabilitate Financiară reformat să se contribuie la creşterea stabilităţii financiare şi economice“, a spus Fischer. Însă nu Fed îşi alege puterile. Un nou mandat va trebui aprobat de către Congres, care supraveghează Fed şi cel mai probabil va întâmpina multe critici.
Senatorii republicani Bob Corker din Tennessee şi David Vitter din Louisiana au introdus anul trecut o lege care prevede că Fed nu poate avea decât un singur mandat pentru a face banca centrală să se concentreze exclusiv pe lupta împotriva inflaţiei. Mulţi economişti susţin că Fed ar trebui să se rezume la un singur obiectiv.
Criticii Fed susţin că instituţia a avut foarte puţin succes în trecut în prevenirea bulelor de pe piaţă şi, probabil, va fi la fel de ineficientă în viitor, în pofida unui mandat oficial.
Într-un interviu pentru revista The New Yorker, Yellen a mărturisit că banca centrală nu a sesizat la timp semnele crizei financiare, dar a asigurat că dacă Fed s-ar concentra pe politici „macroprudenţiale“ adecvate ar putea atenua mai bine pagubele.