Business Internaţional

Cel mai mare faliment din istorie se apropie de sfârşit, cu numai 20% din datorii recuperate

Cel mai mare faliment din istorie se apropie de sfârşit, cu numai 20% din datorii recuperate

Autor: Vlad Popescu

30.08.2011, 12:57 6603

Lehman Brothers Holding va solicita marţi judecătorului care supraveghează derularea celui mai mare faliment din istorie să avizeze şi să trimită pentru votare creditorilor băncii un plan de rambursare de 65 miliarde de dolari, reprezentând aproximativ 20% din creanţe, transmite Reuters.

Banca de investiţii, intrată în faliment în septembrie 2008, propune restituirea către creditori, în medie, a 20 de cenţi pentru fiecare dolar datorat.

Creditorii norocoşi, respectiv cei care au investit în derivate, vor primi aproape 28% din sumele datorate.

Dacă judecătorul va considera că programul de plăţi este adecvat şi sumele suficiente, creditorii vor vota asupra planului pe 4 noiembrie.

Dacă aceştia vor accepta la rândul lor propunerea administratorului special, justiţia şi-ar putea da avizul final în luna decembrie, aducând la un pas de încheiere epopeea Lehman, la mai mult de trei ani de la falimentul răsunător al băncii. Falimentul băncii americane a transformat criza creditelor ipotecare din SUA într-o criză financiară globală, îngheţând pieţele de credit şi aruncând economia mondială în cea mai severă recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Încheierea oficială a falimentului şi finalizarea lichidării Lehman Brothers s-ar putea împiedica însă de câteva obstacole. Banca trebuie să îndeplinească mai multe condiţii prezentate în planul de rambursare, inclusiv de finanţare, proces care ar putea dura "zile, săptămâni sau luni", a afirmat săptămâna trecută un reprezentant al companiei.

Lehman a arătat anterior că speră să înceapă plăţile către creditori în primul trimestru al anului viitor.

Procesul ar putea fi întârziat şi dacă holdingul bancar se va confrunta cu obiecţii şi contestaţii din partea unor creditori nemulţumiţi de programul propus.

Deşi banca a obţinut sprijinul unui număr mare de creditori importanţi, unii continuă să se opună planurilor propuse de administratorul special. Printre aceştia se numără o asociaţie bancară germană şi firma de investiţii Mason Capital Management, care susţin că planul este "prea vag" în ceea ce priveşte modul în care vor fi satisfăcuţi creditorii afiliaţilor internaţionali ai Lehman care nu au intrat în faliment.

Lehman solicită ca rezolvarea acestor solicitări să fie amânată.

Creanţele totale revendicate de creditorii Lehman se ridică la peste 300 miliarde de dolari. Două grupuri de investitori care deţin în total creanţe de circa 100 miliarde de dolari au promis deja că vor susţine planurile băncii.

Aceste asocieri, un sindicat al deţinătorilor de obligaţiuni condus de cunoscutul fond de hedging Paulson & Co. şi un grup al creditorilor pe derivate din care fac parte nume precum Goldman Sachs şi Morgan Stanley, au propus propriile planuri de rambursare înainte de accepta versiunea Lehman.

Un holding al afiliaţilor din Asia ai Lehman, care are creanţe de circa 20 miliarde de dolari, a anunţat de asemenea că sprijină planurile băncii.

Lehman Brothers avea active de 639 miliarde de dolari pe 15 septembrie 2008, când a intrat în faliment, de şase ori mai mult decât orice altă companie americană care s-a prăbuşit de-a lungul istoriei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO