Business Internaţional

China îşi clădeşte avanposturi economice chiar în curtea din spate a Americii

China îşi clădeşte avanposturi economice chiar în curtea din spate a Americii

Autor: Luiza Chiroiu

22.05.2015, 00:05 2732

China a calmat cu o injecţie de capital de 10 miliarde de dolari chinul financiar al Petrobras, compania energetică fanion a Braziliei, lovită de un scandal de corupţie monstru în care sunt implicate persoane sus-puse din politica braziliană.

Beijingul, care deţine de departe cele mai mari rezerve valutare din lume, îşi stabileşte astfel un pod economic într-una dintre cele mai mari economii emergente şi într-o regiune al cărei principal investitor obişnuia să fie SUA.

China pare decisă să îşi măsoare puterea financiară cu cea mai mare economie a lumii, SUA, chiar în curtea din spate a acesteia, America Latină.

China şi Brazilia sunt membre ale Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură (AIIB), înfiinţată la iniţiativa Beijingului cu scopul de a reprezenta o contragreutate la influenţa Băncii Mondiale, ale cărei politici sunt puternic dirijate de SUA. Analiştii se întreabă dacă nu cumva investiţia chineză din Brazilia este tonul unei campanii mai mari de expansiune a influenţei Braziliei şi un model pentru viitoarele operaţiuni ale AIIB.

China vrea să investească masiv în infrastructura, tehnologia şi transporturile din Brazilia, economie pe care investitorii au început să o ocolească din cauza scandalului de corupţie în care a fost implicat Petrobras şi din cauza unei recesiuni care bate la uşă.

China îşi extinde prin investiţii influenţa economică şi în ţări neglijate de Occident, cum ar fi Pakistan. Beijingul a promis în aprilie pentru această economie investiţii de 46 de miliarde de dolari pentru gazoductul care leagă ţara de Iran. Finanţarea este cu 53% mai mare decât investiţiile SUA din ultimii 13 ani din Pakistan.

China a anunţat în noiembrie anul trecut că intenţionează să construiască „Drumul economic al mătăsii”, terestru şi maritim, care va uni China de ţările din Asia şi Europa.

Împrumutul acordat Petrobras de către China face parte dintr-o serie de 36 de înţelegeri semnate de premierul chinez Li Keqiang şi preşedintele brazilian Dilma Rousseff în această săptămână. Li a asigurat că acordul prevede investiţii în economia braziliană în valoare de 27 miliarde dolari, în timp ce Rousseff a spus că proiectul se va concretiza în investiţii de 53 miliarde dolari, incluzând şi finanţări deja accesate sau care vor urma actualei înţelegeri, relatează Reuters.

Petrobras, unul dintre cei mai mari producători de petrol şi gaze naturale din lume, a fost zguduit de un imens scandal de corupţie anul trecut, după ce procurorii brazilieni i-au acuzat pe furnizorii companiei de stat că au umflat preţurile, o parte a profitului ilicit ajungând în buzunarele şefilor Petrobras sub formă de mită şi ale mai multor politicieni sub formă de donaţii către partidele acestora, scrie The Wall Street Journal.

Compania de stat a anunţat că schema folosită de furnizori i-a provocat o pierdere de peste 7 miliarde de dolari anul trecut şi s-a prezentat în faţa autorităţilor drept victimă în acest caz, arătându-se dispusă să copereze cu procurorii.

Totuşi, Petrobras a avut probleme în calcularea prejudiciului creat de furnizorii săi, firma de audit PricewaterhouseCoopers refuzând să semneze bilanţul financiar prezentat de companie de la finalul trimestrului al treilea al anului trecut până în prezent.

Vâlva creată în jurul scandalului de corupţie de la Petrobras au avut un impact negativ asupra construcţiilor şi a sectorului energetic din Brazilia, ducând la pierderea a mii de locuri de muncă, la tăierea masivă a cheltuielilor şi la intrarea în faliment a mai multor firme.

Petrobras a primit deja luna trecută 3,5 miliarde dolari de la Banca Chineză pentru Dezvoltare, instituţie care va mai oferi încă 1,5 miliarde dolari producătorului din domeniul energiei. Cealaltă parte a îmrpumutului va fi acordată de Banca Industrială şi Comericală a Chinei şi de Banca pentru Exporturi şi Importuri, notează Bloomberg.

 

China investeşte din ce în ce mai mult şi în SUA

Banca Industrială şi Comercială a Chinei va înfiinţa un fond de 50 miliarde dolari împreună cu o bancă de stat din Brazilia pentru investiţii în infrastructură.

China continuă astfel investiţiile masive în America Latină, regiune al cărei cel mai mare investitor obişnuia să fie SUA. Anul trecut însă Beijingul a împrumutat ţărilor din America Latină mai mult decât Banca Mondială şi Bancă Interamericană pentru Dezvoltare la un loc, scrie Reuters.

Atât guvernul, cât şi companiile din China s-au orientat tot mai mult către pieţele de pe continentul american, inclusiv către SUA. Din 2000 până în prezent, companiile chineze au investit 46 miliarde dolari în SUA, cea mai mare parte a acestei sume intrând în principala putere economică a lumii în ultimii cinci ani, scrie The New York Times.

Firmele din China au acum peste 80.000 de salariaţi în SUA, în condiţiile în care în 2010, acestea aveau sub 15.000 de angajaţi, potrivit unui studiu al firmei de cercetare de piaţă Rhodium Group, citat de CNBC.

Statele americane care au atras cele mai multe investiţii chineze sunt California, Texas şi North Carolina, unde companiile din China au investit câte 5 miliarde dolari din 2000 până în prezent.

AFACERI DE LA ZERO