Business Internaţional

Chinezii răspund acuzaţiilor americane: China nu are nicio intenţie de a devaloriza yuan-ul pentru a-şi ajuta exporturile. Nu vom fi intimidaţi de tarifele lui Trump

Chinezii răspund acuzaţiilor americane: China nu are...

Autor: Gabriel Cojan

23.07.2018, 17:36 101

Guvernul de la Beijing a declarat că nu îşi devalorizează propria monedă pentru a da un impuls exporturilor şi că valoarea monedei lor este dată de forţele pieţelor, scrie Reuters.

Spusele chinezilor vin după ce Washington-ul spus că monitorizează slăbiciunile valutei chinezeşti, acţiune venită odată cu începutul războiului economic declarat de preşedintele SUA, Donald Trump.

Ministerul de Externe al  Chinei a mai spus că încercările de intimidare nu vor funcţiona niciodată asupra Chinei, după ce Trump a spus că este gata să impună noi tarife pe mai multe bunuri importate din China care ajung undeva la 500 de miliarde de dolari.

Ministrul Finanţelor al SUA, Steven Mnunchin, a spus că slăbiciunea yuan-ului va fi analizată ca parte a raportului semi-anual despre manipularea valutei, al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii.

Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing a spus că valoarea yuan-ului este determinată de cerere şi ofertă.

„China nu are nicio intenţie de a folosi devalorizarea propriei valute pentru stimularea exportului”, a mai spus acesta.

În 2017, importurile din China către Statele Unite au avut o valoare de 505 miliarde de dolari în timp ce China a importat din America, bunuri în valoare de 205 miliarde de dolari în primele 5 luni al lui 2018.

Razboiul comercial dintre cele două ţări a evoluat, ajungându-se ca, la începutul acestei luni, Statele Unite să impună tarife asupra importurilor chinezeşti, importuri cu o valoare de 34 de miliarde de dolari.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO