Tendinta manifestata in prezent in Rusia, de reintoarcere a activelor privatizate in proprietatea statului, ar putea anticipa o noua runda de privatizari cu un set diferit de beneficiari, arata Financial Times.
Cei mai cunoscuti oligarhi ai Rusiei si-au primit de curand "rasplata" cuvenita. Roman Abramovici a primit luna trecuta 13 miliarde de dolari din partea Gazprom, monopolul de stat in sectorul gazelor, pentru Sibneft, o companie pe care miliardarul rus o controlase impreuna cu un grup de parteneri.
In saptamana in care banii ajungeau in contul bancar offshore al lui Abramovici, Mihail Hodorkovski, fost actionar majoritar al Iukos, candva cea mai mare companie petroliera a Rusiei, ajungea in Chita, una dintre cele mai indepartate si dure inchisori siberiene.
Cu numai doi ani in urma, cei doi intentionau sa fondeze unul dintre cele mai mari grupuri petroliere din lume. In urma celei mai mari fuziuni din istoria Rusiei, Iukos si Sibneft ar fi reprezentat aproape o treime din productia totala a Rusiei.
O parte considerabila din noua companie urma sa fie vanduta catre Exxon-Mobil sau ChevronTexaco. Kremlinul, insa, le-a dat planurile peste cap. Astazi, Kremlinul controleaza cea mai mare parte din Iukos si Sibneft, in timp ce Hodorkovski a fost condamnat la opt ani inchisoare pentru frauda si evaziune fiscala.
In ultimii doi ani, cel mai important sector al economiei Rusiei, cel al petrolului si gazelor, a suferit cele mai dramatice schimbari de la privatizarile de la mijlocul anilor ''90 in urma carora au aparut puternicii oligarhi ai tarii. Activele petroliere privatizate se intorc in mainile statului.
La noua ordine din sectorul energetic s-a ajuns in principal prin trei tranzactii. In primul rand, guvernul a dezasamblat Iukos si prin intermediul unei serii de mecanisme dubioase a vandut cea mai mare parte din Rosneft, compania de stat condusa de persoane apropiate Kremlinului. In al doilea rand, si-a majorat cu 7,5 miliarde de dolari participatia in cadrul Gazprom, cea mai mare companie a Rusiei, pana la 51%. In al treilea rand, a permis Gazprom sa cumpere Sibneft, a cincea mare companie petroliera a tarii, in cadrul celei mai ample tranzactii din istoria corporatista a tarii.
Rezultatul: statul detine controlul asupra Gazprom, care a asigurat anul trecut 20% din productia mondiala de gaze. A triplat dimensiunea Rosneft si detine direct 30% din productia petroliera a Rusiei. In plus, statul controleaza infrastructura de petrol si gaze.
Avand in vedere dependenta Rusiei de resurse naturale, aceste schimbari, impreuna cu restrictiile impuse legate de controlul unor investitori straini asupra resurselor, au implicatii enorme, potential negative, asupra economiei tarii. Problema nu este insa numai una interna. Rusia este al doilea mare producator mondial de petrol si cel mai mare exportator de gaze naturale. Orice fluctuatie in productia petroliera a Rusiei are un impact asupra preturilor la petrol pe plan global.
"Calitatea de partener redutabil in domeniul furnizarii de energie este pentru Rusia un instrument prin care-si poate restabili importanta geopolitica", arata Roger Munnings, presedinte al diviziei de resurse naturale a KPMG.
Rusia doreste cu atat mai mult sa-si dovedeasca importanta pe plan global cu cat anul viitor va prelua presedentia G8. Moscova a ales securitatea in domeniul energetic drept prioritate.
Cine castiga si cine pierde de pe urma acestei prezente crescande a statului in domeniul energetic? Companiile straine se confrunta acum cu conditii mult mai dure de acces la sectorul petrolier rus. La doi ani dupa ce a fost incheiat, parteneriarul 50/50 incheiat intre BP si TNK ramane o exceptie.
In plus, Moscova intentioneaza sa introduca restrictii asupra drepturilor companiilor straine de a explora campuri petrolifere si de gaze considerate drept strategice.
Avand in vedere amploarea proiectelor si a investitiilor necesare, este putin probabil ca firmele rusesti sa se poata descurca singure. Acestea ar putea invita firme straine sa le fie partenere, insa in conformitate cu conditiile impuse si in limita unei participatii minoritare. Aceleasi reguli sunt valabile si in domeniul gazelor.
Nu numai companiile straine sunt ingrijorate de prezenta crescanda a companiilor de stat, ci si cele cateva companii private ce au mai ramas in Rusia. Avand in vedere recenta istorie a exercitarii de presiuni administrative asupra companiilor private, aceste temeri sunt indreptatite.
In plus, economistii spun ca aceasta prezenta ar putea dauna economiei Rusiei ca intreg. Andrei Illarionov, consilier economic al presedintelui Putin, avertizeaza ca Rusia repeta greselile facute de Venezuela la sfarsitul anilor ''50, cand si-a nationalizat industria petrolului si gazelor, suferind drept rezultat un declin constant al produsului intern brut pe cap de locuitor.
Cresterea productiei si investitiilor in sectorul petrolier rus, un sector cu una dintre cele mai importante contributii la dezvoltarea economica a tarii in ultimii cinci ani, a fost deja afectata. Dupa cinci ani de crestere medie de 9% pe an, ritmul de crestere a incetinit in ultimul an, putand scadea sub 3%.
Vladimir Milov, director al Institutului de Politica Energetica, spune ca dezvoltarea sectorului de productie petroliera este afectata de diversele forme de presiuni administrative.
Cea mai mare parte a cresterii inregistrate de acest sector in ultimii cinci ani a fost generata de companiile private. OCDE estimeaza ca aceste companii au contribuit cu o cincime-pana la un sfert la cresterea PIB al Rusiei in 2000-2003. Contributia companiilor de stat a fost infima.
Illarionov spune ca recentele masuri luate de guvern genereaza o redistribuire a resurselor de la proprietari eficienti la proprietari mai putin eficienti.
Totusi, daca nici companiile straine, nici economia Rusiei nu au de castigat de pe urma recentelor schimbari realizate in sectorul energetic, cine este avantajat? Unii observatori spun ca schimbarile recente implementate in industria petroliera au fost determinate de ceva mai putin important decat interesele statului.
"Nu putem vorbi de o nationalizare a industriei petroliere. Nationalizarea inseamna transferul proprietatii private in proprietate publica. In Rusia asistam de fapt la un transfer al activelor de la stat catre persoane apropiate Kremlinului", comenteaza Milov.
Rosneft, una dintre companiile cu cel mai scazut grad de transparenta, il are drept presedinte e Igor Sechin, un oficial al administratiei de la Kremlin, despre care se crede ca s-a aflat in spatele atacului asupra companiei Iukos. Presedintele Gazprom este Dmitri Medvedev, o alta persoana apropiata presedintelui rus. Unii cred ca lui Putin insusi i-ar placea sa conduca Gazprom odata ce al doilea si ultimul sau mandat, conform constitutiei, se va incheia in 2008. "Asistam la nasterea unor noi oligarhi in Rusia. Vechii oligarhi aveau pur si simplu legaturi la Kremlin. Noii oligarhi fac parte din Kremlin", arata Milov.
Putin respinge aceste pareri. In cadrul unei recente intruniri cu jurnalistii, acesta a declarat ca nu vede nimic neobisnuit in faptul ca un membru al administratiei prezidentiale este si membru al consiliului director al unei companii controlate de stat. "Aceste persoane nu obtin actiuni in cadrul companiei, ci doar reprezinta statul", arata Putin. Totusi, unii observatori spun ca o privatizare partiala a unei companii de stat ar putea crea un mecanism prin care un manager angajat de stat s-ar putea transforma intr-un actionar al unei companii.
"O oferta publica initiala reprezinta o metoda de creare de actiuni lichide ce ar permite managerilor sa-si legitimeze participatiile", arata un puternic om de afaceri rus. "In urmatorii cinci ani, vom asista la o tranzitie treptata a activelor de la oameni de afaceri privati intr-o forma de proprietate detinuta pe jumatate de stat si apoi din nou in proprietate privata, dar diferita de prima.
Trebuie ca aceasta tranzitie sa se realizeze rapid, pana la alegerile prezidentiale din 2008", adauga acesta.
Astfel se poate explica de ce managementul Rosneft a luptat cu atata putere impotriva integrarii in cadrul Gazprom, o tranzactie ce a fost aprobata de Putin.
"In urma fuziunii, Serghei Bogdanchikov, director executiv al Rosneft, nu ar mai fi avut nici o putere reala de a lua decizii. Astfel, acesta s-ar fi transformat intr-un manager angajat", spune un bancher familiar cu termenii tranzactiei initiale.
Analistii pun de asemenea sub semnul intrebarii logica deciziei guvernului de a plati 7,5 miliarde de dolari Gazprom pentru a-si majora participatia de la 39 la 51%.
Explicatia oficiala este ca un control majoritar era necesar inaintea unei iminente ridicari a restrictiilor legate de detinerea de catre investitori straini a actiunilor Gazprom. Multi observatori spun insa ca aceasta explicatie nu este cea reala. "Noile actiuni nu confera guvernului un control sporit comparativ cu cel initial", spune un bancher de investitii.
Actiunile suplimentare pentru care guvernul a platit 7,5 miliarde de dolari erau anterior pastrate de Gazprom ca actiuni de trezorerie.
"Guvernul ar fi putut pierde controlul asupra acestor actiuni numai daca managementul compaiei, ce este desemnat tot de stat, le-ar fi furat", arata Milov.
Gazprom a cheltuit deja banii platiti de stat pentru a achizitiona Millhouse Capital, un fond de investitii cu sediul la Londra, controlat de Abramovici. Tranzactia a fost considerata de guvern drept un model de transparenta si de respectare a principiilor pietei.
Totusi, nu s-a dezvaluit niciodata cine este adevaratul detinator al Millhouse sau Sibneft. Sibneft spune ca este controlata de Abramovici si partenerii sai.
Ceea ce este clar totusi este faptul ca pana acum Abramovici si acei parteneri ale caror nume nu au fost mentionate niciodata sunt singurii beneficiari directi ai rolului din ce in ce mai important pe care statul il joaca in sectorul energetic.
catalina.apostoiu@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
