Comisia Europeană (CE) a încheiat o serie de discuţii preliminare cu compania Cure Vac pentru achiziţionarea unui potenţial vaccin împotriva COVID-19.
CE anunţă că acesta este rezultatul demersurilor cu alte companii, Sanofi-GSK, anunţate la 31 iulie, şi cu Johnson & Johnson, anunţate la 13 august, precum şi al semnării unui angajament prealabil de achiziţie cu AstraZeneca la 14 august.
Potrivit oficialilor europeni, contractul avut în vedere cu societatea CureVac ar prevedea posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziţioneze vaccinul, precum şi să îl doneze ţărilor cu venituri mici şi medii sau să îl redirecţioneze către ţări europene.
Se preconizează că CE va dispune de un cadru contractual pentru achiziţionarea iniţială a 225 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, care vor fi furnizate după ce un vaccin s-a dovedit a fi sigur şi eficace împotriva COVID-19.
Comisia continuă să poarte discuţii intense şi cu alţi producători de vaccinuri.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că forul european îşi respectă promisiunea de a asigura accesul rapid al europenilor şi al întregii lumi la un vaccin sigur, care să protejeze împotriva coronavirusului.
„Fiecare rundă de discuţii pe care o încheiem cu sectorul farmaceutic ne aduce mai aproape de obiectivul nostru de a învinge acest virus. În curând vom avea un acord cu societatea europeană inovatoare CureVac, care a beneficiat anterior de finanţare din partea UE pentru a produce un vaccin în Europa. Totodată, continuăm să purtăm negocieri şi cu alte societăţi, în încercarea de a găsi o tehnologie care să ne protejeze pe toţi”, a spus von der Leyen.
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, a declarat la rândul său că discuţiile cu societatea europeană CureVac sporesc şansele de a găsi un vaccin eficace împotriva coronavirusului.
CureVac este o societate europeană care desfăşoară o activitate de pionierat în vederea dezvoltării unei clase complet noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager, transportat în celule de nanoparticule lipide. Platforma vaccinului a fost dezvoltată în ultimii zece ani.
În 6 iulie, Banca Europeană de Investiţii şi CureVac au semnat un acord de împrumut în valoare de 75 de milioane euro pentru dezvoltarea şi fabricarea pe scară largă de vaccinuri, printre care şi vaccinul candidat al CureVac împotriva COVID-19.