Business Internaţional

Congresul SUA începe să lupte: Solicită informaţii de la Deutsche Bank cu privire la legăturile cu Donald Trump

Congresul SUA începe să lupte: Solicită informaţii de...

Autor: Mircea Olteanu

25.01.2019, 11:25 150

"Banca a primit o solicitare de la comisiile pentru Informaţii şi pentru Servicii financiare din Camera Reprezentanţilor", a comunicat joi Deutsche Bank.

Instituţia financiară germană a precizat că va lucra împreună cu cele două comisii pentru a "stabili cel mai bun şi adecvat mod de a le ajuta să-şi îndeplinească funcţiile oficiale de supraveghere".

Casa Albă a refuzat să comenteze subiectul.

Potrivit unor documente financiare din ultimii ani, Deutsche Bank i-a acordat lui Trump credite de miliarde de dolari, liderul de la Casa Albă având datorii de cel puţin 130 de milioane de dolari către banca germană.

În 2017, mai mulţi congresmeni democraţi i-au trimis o scrisoare directorului filialei din SUA a Deutsche Bank, John Cryan, în care au cerut informaţii despre credite primite de Donald Trump pentru afacerile imobiliare şi dacă acestea au fost garantate de Administraţia Rusiei.

Banca a explicat la data respectivă că legislaţia privind confidenţialitatea nu permite dezvăluirea unor astfel de informaţii fără o solicitare oficială din partea Congresului SUA, iar republicanii, care în acel moment controlau ambele camere al Legislativului american, au refuzat să aprobe trimiterea unei solicitări oficiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO