Business Internaţional

COVID-ul îi ajunge din urmă şi pe suedezi, care au fost daţi exemplu în pandemie: Suedia ar putea introduce restricţii în Stockholm, după creşterea puternică a numărului de cazuri. În UK, premierul Boris Johnson le spune britanicilor să lucreze de acasă

COVID-ul îi ajunge din urmă şi pe suedezi, care au fost daţi exemplu în pandemie: Suedia ar putea introduce restricţii în Stockholm, după creşterea puternică a numărului de cazuri. În UK, premierul Boris Johnson le spune britanicilor să lucreze de acasă

Autor: Ştefan Stan

22.09.2020, 19:06 4227

Autorităţile din Suedia se gândesc să înasprească restricţiile în Stockholm, după ce numărul de cazuri de COVID a crescut puternic în ultimele săptăni, scrie Bloomberg.

”Stockholm a înregistrat o creştere clară pe toate segmentele de vârstă. Discutăm posibilitatea ca în Stockholm să fie introduse noi măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului”, a spus Anders Tegnell, epidemiologul şef al Suediei.

Virusul a ucis până acum 5.870 de oameni în Suedia, unde magazinele, restaurantele, sălile de fitness şi şcolile au rămas deschise pe toată durata pandemiei. Stockholm-ul este regiunea cea mai afectată, cu peste 2.400 de morţi. 

De asemenea, Premierul Boris Johnson le cere britanicilor să se reîntoarcă la munca de acasă, noile restricţii putând să dureze până la şase luni. 

„Marea Britanie se află într-un moment critic şi trebuie să acţioneze”, le-a spus prim-ministrul Boris Johnson membrilor parlamentului, anunţând noile măsuri printre care se numără interzicerea activităţilor sportive de interior şi reîntoarcerea la munca de acasă, transmite The Guardian.

Johnson a declarat marţi în Camera Comunelor că planurile de întoarcere a fanilor pe stadioanele de fotbal au fost „suspendate”, iar nunţile trebuie limitate la 15 invitaţi – jumătate din numărul permis înainte de anunţ. Totodată, măştile vor deveni obligatorii pentru staff-ul din retail şi industria ospitalităţii şi pentru pasagerii din taxiuri. Premierul a spus că restricţiile pot sta în picioare aproximativ şase luni.

 
AFACERI DE LA ZERO