Business Internaţional

Criza din Grecia trage în jos cu 31% profitul băncii franceze Societe Generale

Criza din Grecia trage în jos cu 31% profitul băncii franceze Societe Generale

Foto: AFP

Autor: Paul Comşa

08.11.2011, 11:14 293

Profitul net al Societe Generale, a doua bancă din Franţa după capitalizarea bursieră, a scăzut cu 31% în al treilea trimestru comparativ cu perioada similară a anului trecut din cauza deţinerii de obligaţiuni elene şi a turbulenţelor de pe pieţele financiare, scrie The Wall Street Journal.

Creditorul francez a anunţat un profit net de 622 mil. euro pentru T3, sub estimările analiştilor de 732 mil. euro. Pe de altă parte, veniturile băncii au crescut în al treilea trimestru cu 3,2%, la 6,5 mil. euro, raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut.

Banca a redus valoarea contabilă a obligaţiunilor greceşti cu 60%, peste valoarea de 50% cerută de liderii UE ca măsură pentru a combate criza datoriilor de stat. Veniturile unităţilor pe care banca le deţine în străinătate au scăzut cu 2,3% în intervalul de timp analizat, în timp ce încasările de pe piaţa franceză au crescut cu 6,4%. Totodată, veniturile diviziei de investiţii s-au redus cu 36,8%.

Rata capitalului de rang întâi (core Tier 1) raportat la activele ponderate la risc, principala unitate de măsură a stabilităţii financiare, s-a situat la 9,5% la sfârşitul lui septembrie. Banca a anunţat că pentru a consolida capitalurile proprii ale companiei nu va acorda dividende în anul următor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO