Business Internaţional

Cu ochii pe China, Europa se grăbeşte să-şi întărească sectorul eolian. „Industria eoliană este o poveste de succes europeană şi trebuie să rămână aşa“

Cu ochii pe China, Europa se grăbeşte să-şi...

Autor: Catalina Apostoiu

31.10.2023, 00:06 194

Când vine vorba de energia eoliană, UE încearcă să se salveze pe sine însăşi şi să contracareze China în acest proces, scrie Politico.

Europa a fost cândva liderul mon­dial în ceea ce priveşte producţia de energie eoliană de care este ne­voie în creştere pentru deceniile care vor veni. Însă inflaţia persistentă, blocajele de la nivelul lanţurilor de aprovizionare şi întârzierile legate de obţinerea autorizaţiilor îi fac pe pro­ducătorii locali să se teamă că produ­cătorii chinezi i-ar putea detrona în cele din urmă.

Beijingul alimentează această anxietate cu credite favorabile şi alte stimulente pentru producătorii locali, care au redus dramatic preţurile producţiei de turbine eoliene în China.

În acest context, UE a anunţat recent o serie de măsuri menite să inverseze acest trend. Iniţiativa va conferi firmelor locale de energie eoliană acces mai facil la finanţare şi va spori supervizarea subvenţiilor străine pentru importuri având legătură cu energia eoliană în UE. Pachetul include de asemenea o propunere care ar urma să le confere întâietate producătorilor din UE atunci când sunt acordate subvenţii de stat pentru proiecte eoliene.

Este un pachet pe care liderii in­dus­triei îl susţin şi despre care politi­cienii spun că este necesar pentru ca Europa să nu ajungă să depindă de China pentru energia eoliană a viito­rului. Însă efortul ridică şi pro­bleme complicate pentru Europa. Deja, continentul este mult în urmă în ceea ce priveşte atingerea ţintelor de ener­gie eoliană, iar turbinele eoliene chi­ne­ze ieftine ar putea ajuta la recu­perarea decalajului.

Totuşi, oficialii europeni ezită în acelaşi timp să-şi pună viitorul energiei verzi în mâinile chinezilor.

Experţii argumentează că UE este pe cale să eşueze în a-şi atinge ţintele pe 2030.

O mare parte a problemei este că dezvoltatorii au probleme în a-şi rambursa datoriile legate de contracte pe termen lung din cauza dobânzilor ridicate şi perioadei mari de aşteptare pentru autorizaţii. Producătorii se confruntă de asemenea cu costuri în creştere puternică la materii prime.

În acest context, campionii europeni ai energiei eoliene au de suferit. Producătorul de turbine Siemens Energy poartă discuţii cu guvernul german pentru a obţine garanţii de stat pe fondul pierderilor tot mai mari şi dificultăţilor în relaţiile cu băncile îngrijorate de starea precară a sectorului eolian. Iar competiţia dură cu producătorii chinezi nu face decât să agraveze problemele.

Analiştii spun că UE mai are timp să redreseze situaţia. Este posibil ca firmele chineze să nu devină competitive în UE „până în a doua jumătate a acestui deceniu“, spune Antoine Vagneur-Jones, analist BloombergNEF.

De aceea pachet de măsuri este considerat binevenit. „Industria eoliană este o poveste de succes europeană şi trebuie să rămână aşa“, a subliniat comisarul european pe energie Kadri Simson.

Deşi Comisia insistă că regulile trebuie să fie „non-discriminatorii“, acestea sunt de fapt „toate menite să evite dependenţa de China“, arată Vagneur-Jones.

Totuşi, Comisia evită deocamdată să ia un pas mai explicit împotriva Chinei: lansarea unei anchete oficiale legate de susţinerea oferită de această ţară propriilor firme din sector.

Însă unii membri ai parlamentului european vor ca UE să facă acest pas, avertizând că ameninţarea din partea Chinei este foarte reală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO