Business Internaţional

Cui îi este frică de salarii mai mari? Băncilor centrale. Negocierile salariale sunt, până la urmă, o luptă pentru putere între muncitori şi proprietarii de capital

Negocierile salariale sunt, până la urmă, o luptă pentru putere între muncitori şi proprietarii de capital. BCE a fost deosebit de clară cu privire la cele două părţi ale acestei ecuaţii, oficialii săi subliniind adesea că perspectivele inflaţiei depind şi de dorinţa întreprinderilor de a lăsa marjele mari de profit să absoarbă o creştere temporară mare a salariilor.

Negocierile salariale sunt, până la urmă, o luptă pentru putere între muncitori şi proprietarii de capital. BCE a fost deosebit de clară cu privire la cele două părţi ale acestei ecuaţii, oficialii săi subliniind adesea că perspectivele inflaţiei depind şi de dorinţa întreprinderilor de a lăsa marjele mari de profit să absoarbă o creştere temporară mare a salariilor.

Autor: Bogdan Cojocaru

25.09.2023, 21:30 1516

Deciziile pe care le-au luat luna aceasta Banca Centrală Europeană, Rezerva Federală ameri­cană şi Banca Angliei pentru a readuce sub control inflaţia par să fi fost pe muchie de cuţit. BCE a majorat dobânzile deşi starea de sănătate a economiei cere o pauză. Fed a preferat să aştepte, dar a lăsat uşa deschisă pentru o nouă rundă de creşteri.

Şi banca centrală a Marii Britanii a ales să aştepte, dar balanţa voturilor în consiliu a fost la limită. În toate cazurile deciziile par să fi fost luate într-o atmosferă de nesiguranţă accentuată, pentru că băncile centrale nu par să vadă bine nici încotro se duc eco­nomiile, nici câtă putere mai are inflaţia, însă prevalează ideea că dobânzile vor sta „mai sus mai mult timp“. Ce înseamnă aceste „sus“ şi „mult timp“? Toate cele trei mari bănci centrale decid de câteva luni în funcţie de cele mai recente date din economie.

Fed a sugerat că ar putea majora din nou dobânda de poli­tică monetară luna viitoare, dar nimic nu este sigur. Observatorii cred că BoE a ajuns deja pe vârf cu dobânzile, dar n-ar băga mâna în foc. Oficialii BCE folosesc publicul pe post de teren de luptă pentru presiuni pro sau contra unor noi majorări. Dar acest lucru nu-i împiedică pe jucătorii de pe pieţele financiare să speculeze şi să facă pariuri.

În ciuda protestelor preşedintei BCE Christine Lagarde, investitori, economişti şi mulţi din chiar colegii ei spun că mai sus decât sunt în prezent dobânzile nu se vor duce, după cum notează Bloomberg. Banca se va concentra de acum încolo pe a ţine dobânda pentru depozite la 4% o perioadă extinsă de timp, care va depinde de creşterea economică, de presiunile politi­cienilor şi, bineînţeles, de inflaţie.

Pieţele pariază că instituţia va executa prima scădere de dobânzi în luna iulie a anului viitor. Oficialii BCE nu merg cu vorba până într-acolo. Legat de inflaţia din zona euro, prognoza Bloomberg arată o încetinire considerabilă lună aceasta, de la 5,2% în august la 4,6%. Dar variabilele sunt multe. Spania şi Italia sunt ţări turistice în care inflaţia este susţinută de explozia numărului de turişti.

Germania depinde de exporturi, sector care nu merge bine, ceea ce înseamnă slăbiciune economică şi pesiuni inflaţioniste mai mici. Apoi, preţurile petrolului se duc în sus, spre 100 de dolari pe baril, împinse de manevrele făcute de Arabia Saudită, liderul OPEC, şi Rusia. Promoţiile de vară ale magazinelor se încheie. Războiul pornit de Rusia contra Ucrainei continuă, iar UE încă este dependentă energetic de importuri.

În unele ţări europene vin alegeri importante şi protestele salariaţilor, în contextul uneia dintre cele mai acute crize ale costului traiului, se înteţesc. De aceea, oficialii băncilor centrale se concentrează şi pe ce se întâmplă cu salariile, care cresc. Ei cred că dacă ritmul majorărilor salariale accele­rea­ză sau se menţine la un nivel ridicat, inflaţia va persista şi ea la cote ridicate, deşi teoria că salariile alimentează inflaţia este încă dezbătută. Lagarde, preşedinta BCE, a aver­ti­zat de mai multe ori că banca va insista cu dobân­zile mari pentru a preveni apariţia unei spirale ascendente salarii-preţuri şi că costul în creştere al muncii poate ţine inflaţia sus „mai mulţi ani“.

În iulie, întrebată de Le Figaro dacă îi este frică de spirala salarii-preţuri, ea a răspuns că „dacă vă uitaţi la aşteptările despre inflaţie şi la majorările de salarii negociate colectiv şi individual, nu veţi vedea semne că apare o astfel de spirală. Dar ne aşteptăm ca firmele să absoarbă o parte din costurile majorărilor salariale în profiturile lor“. Ea a mai explicat că în crizele mari de până acum salariile au reuşit să ajungă din urmă inflaţia în circa trei ani.

Inflaţia din prezent este hrănită şi de profiturile companiilor. Creşterile salariale s-au comportat în moduri diferite în SUA şi zona euro. Rata anuală de creştere a salariilor orare din SUA a scăzut de la vârful de 6% pentru a rămâne într-un interval de 4-5% pe parcursul acestui an. Acesta este totuşi prea mare pentru a fi în concordanţă cu o inflaţie de 2%, notează Financial Times. Marea întrebare pentru Fed este dacă majorările salariilor reacţionează la inflaţia trecută pentru a compensa pentru erodarea salariilor reale - caz în care avansul se poate modera din nou pe măsură ce creşterea preţurilor generale continuă să încetinească. Sau poate că muncitorii văd această rată a creşterilor salariilor nominale ca pe un standard nou pe care vor insista să-l păstreze.

În zona euro, salariile sunt adesea stabilite prin negocieri colective, nu de pieţe. Acest lucru duce la întârzierea răspunsului la inflaţia preţurilor, dar indicatorul BCE privind creşterea salariilor negociate a reînceput să crească. Comentariile lui Lagarde cu privire la ultima creştere a dobânzilor au arătat clar că aceste evoluţii sunt esenţiale pentru socotelile BCE. Negocierile salariale sunt, până la urmă, o luptă pentru putere între muncitori şi proprietarii de capital. BCE a fost deosebit de clară cu privire la cele două părţi ale acestei ecuaţii, oficialii săi subliniind adesea că perspectivele inflaţiei depind şi de dorinţa întreprinderilor de a lăsa marjele mari de profit să absoarbă o creştere temporară mare a salariilor. Dacă salariile sunt cel mai important factor în evaluarea inflaţiei, este de aşteptat ca băncile centrale să se comporte diferit.