Business Internaţional

Cum a reuşit Franţa să obţină o ieftinire a alimentelor

Cum a reuşit Franţa să obţină o ieftinire a alimentelor

Autor: Catalina Apostoiu

25.06.2023, 21:46 254

Franţa a stabilit prin lege o perioadă de trei luni în care astfel de negocieri pot avea loc, între 1 decembrie şi 1 martie ale fiecărui an.

Ministrul francez al finanţelor Bruno Le Maire a anunţat recent că a obţinut un angajament din partea a 75 de companii de top din domeniul alimentar de a reduce preţurile a sute de produse luna viitoare pentru a reflecta o scădere a costurilor legate de materiile prime.

Preţurile alimentelor continuă să crească în Franţa şi multe alte ţări chiar şi după declinul pronunţat al costurilor legate de energie şi materii prime agricole.

În timp ce în majoritatea ţărilor retailerii şi producătorii de alimente ajustează preţul produselor în mod frecvent, Franţa a stabilit prin lege o perioadă de trei luni în care astfel de negocieri pot avea loc, între 1 decembrie şi 1 martie ale fiecărui an.

Preţurile sunt mai apoi blocate pentru un an întreg, asta dacă acordurile individuale nu includ clauze de revizuire. Franţa a adoptat aşa-numita legislaţie EGAlim în 2018, în primul mandat al preşe­dintelui Emmanuel Macron, cu scopul creşterii veniturilor fermie­rilor. Conform legislaţiei, produ­cătorii de alimente şi retailerii sunt obligaţi să ia în considerare mişcările, în sus sau în jos, ale preţurilor materiilor prime când îşi stabilesc preţurile.

În acest an, producătorii de alimente au putut obţine preţuri mai mari pe baza creşterii costurilor materiilor prime, însă multe dintre acestea au scăzut puternic între timp. Grâul, de exemplu, se tranzacţio­nează în scădere cu 40% faţă de anul trecut.

Angajamentul compa­niilor de alimente de a-şi reduce preţurile de luna viitoare înseamnă că guvernul francez a câştigat o ieftinire înainte de următoarea rundă de reindexare din iarnă. Organismul antifraudă DGCCRF va face verificări regulate în supermarketuri pentru a determina dacă firmele îşi respectă angajamentele, iar acestea ar putea fi sancţionate dacă acest lucru nu s-a întâmplat. Firmele din sectorul alimentar au promis de asemenea să folosească mai multe promoţii pentru reducerea preţurilor.

Recent, giganţii din sectorul agroalimentar au anunţat că sute de branduri vor oferi promoţii care vor avea drept rezultat ieftiniri de 7,5%-10%, potrivit Le Figaro.

Acuzaţi că întreţin flacăra inflaţiei, aceştia s-au angajat în renegocieri cu distribuitorii, iar primele rezultate ale acestora ar urma să devin vizibile în următoarele săptămâni, a declarat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor Alimentare (Ania), Jean-Philippe Andre.

Totuşi, în majoritatea cazurilor nu va fi vorba de o reducere permanentă a preţurilor, ci mai degrabă de promoţii temporare.

Promoţiile vor avea un „impact real asupra consumatorilor“, a dat asigurări preşedintele Ania, pe o perioadă de trei luni. Totuşi, acesta a subliniat că nu se va mai reveni niciodată la nivelurile de preţ de dinaintea crizei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO