• Leu / EUR4.9490
  • Leu / GBP5.6367
  • Leu / USD5.0469
Business Internaţional

Cum să obţii cel mai mare salariu posibil de la angajator. Arta negocierii, explicată în câţiva paşi simpli

Cum să obţii cel mai mare salariu posibil de la angajator. Arta negocierii, explicată în câţiva paşi simpli

Autor: Corina Zamfir

22.10.2016, 10:30 9729

Negocierea salariului a devenit o adevărată artă care trebuie dezvoltată, chiar dacă accepţi un job nou sau doreşti o mărire de salariu.

Natura conflictului este una simplă. Angajatul îşi doreşte să obţină câţi mai mulţi bani posibil, iar organizaţia urămeşte să te plătescă cât mai puţin astfel încât să nu te forţeze să-ţi dai demisia. Pentru a avea o conversaţie plăcută, trebuie să fii informat în legătură cu compania şi să adopţi o atitudine relaxantă, dar încrezătoare, potrivit businessinsider.

Oamenii de succes sunt capabili să treacă peste astfel de situaţii stresante. Cei care nu au succes au tendinţa să se autosaboteze, spunând lucruri greşite.

Iată câteva cuvinte şi fraze pe care nu ar trebui să le spui niciodată atunci când îţi negociezi viitorul salariu.

1.      “Accept (prima ofetă)”

Ţine minte: Aceasta este o negociere, deci fii atent să nu o închei înainte să înceapă, spune Ryan Kahn, specialist în problemele legate de carieră, fondator al The Hired Group şi autorul “Hired! The Guide for the Recent Grad”.

2.      “Caut suma X”

Nu spune niciodată primul o sumă. Este o strategie care nu va funcţiona niciodată. “Vrei să laşi loc pentru o discuţie”, spune Lyan Taylor, autorul “Tame Your Terrible Office Tyrant: How to Manage Childish Boss Behavior and Thrive in Your Job”.

Kahn este de acord. “O strategie bună de negociere este să îl laşi de angajator să spună prima sumă. Astfel, vei fi pus într-o poziţie să ştii ce au ei de oferit şi îţi dă oportunitatea să începi negocierea de acolo”.

3.      “Asta este tot ce poţi să-mi oferi?”

Nu spune niciodata acest lucru sau nimic altceva care să-l ofenseze pe angajator, chiar dacă crezi că salariul oferit este foarte mic. Oamenii de succes pot să discute fără să jignească pe cineva.

4.      “Am şi alte oferte în acest moment care sunt mult mai atractive faţă de aceasta”

Chiar dacă este adevărat, nu ar trebui să foloseşti acest fapt pentru a pune presiune pe angajator. Taylor spune: “Discută doar oferta pe care ţi-o propune”.

Şi dacă nu ai o altă ofertă de la un alt angajator, ai şi mai multe motive să eviţi acestă frază. “Managerul care se ocupă cu angajările te-ar putea pune să elaborezi şi dacă improvizezi va fi greu să ieşi din situaţia creată”, spune Taylor.

5.      “Nu”

“Într-o negociere, trebuie să fii flexibil şi să oferi contraoferte când oferta principală este sub linia ta de acceptare”, spune Kahn. Spunând “Nu” poţi să închiei negocierea.

6.      “Aceasta este oferta mea finală”

Această frază poate suna ca o ameninţare şi astfel vei încheia procesul de negociere, spune expertul în resurse umane Steve Kane. “Dacă spui oricare dintre aceste lucruri şi cererea nu este îndeplinită de angajator, negocierea se va termina, iar tu va trebui să te pregăteşti să pleci”.

7.      “Nu-mi place că trebuie să întreb asta, dar…”

Într-adevăr nu este cel mai uşor lucru să ceri mai mulţi bani, dar spunând asceată frază este o minciună. În plus, este un mod nu tocmai convenabil de a discuta într-o negociere.

8.      “Vreau…”

Nu ar trebui niciodată să spui că vrei suma X pentru că ai multe datorii. “Nu aduce în discuţie problemele personale. Aici este vorba despre cât meriţi pentru job-ul respectiv”, spune Taylor.

9.      “Am auzit că lui X i-ai oferit atât, iar eu lucrez mai bine”

Nu folosi niciodată bârfe într-o negociere şi nici nu te compara cu altcineva. Este un mod neprofesional pe care doar oamenii fără succes îl folosesc. Bineînţeles că este recomandat să faci cercetări în ceea ce priveşte competiţia, dar acest subiect nu trebuie discutat într-o negociere.

10.  “Dacă nu-mi dai această mărire de salariu, demisionez”

Este total rezonabil, chiar un lucru deştept să cauţi alte oportunităţi dacă simţi că nu eşti recompensat pe măsură. Ceea ce nu este în regulă este să faci ameninţări ca aceasta în timpul unei negocieri.

11.  “Nu ştiu”

Dacă nu ai nicio idee pe care să o aduci în discuţie, angajatorul va folosi acest lucru în avantajul său. Fă cercetări şi fi calm şi încrezător în timpul negocierii.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9490
Diferență: 0,0081
Ieri: 4.9486
Azi: 5.0469
Diferență: -1,0935
Ieri: 5.1027
Azi: 5.6367
Diferență: 1,5585
Ieri: 5.5502
Azi: 5.1652
Diferență: -0,7837
Ieri: 5.2060