Business Internaţional

Cum vor bulgarii să-şi salveze sectorul de turism în acest sezon estival

Cum vor bulgarii să-şi salveze sectorul de turism în acest sezon estival

Autor: Catalina Apostoiu

18.06.2021, 00:05 2622

După ce a dat startul sezonului estival curăţându-şi apele, Bulgaria lan­sează iniţiative locale pentru a-şi salva turismul, un sector cu o contribuţie de 12% la PIB-ul ţării. Pre­ţurile de pe plaje au fost reduse la ju­mătate, iar ministerul turismului organizează târguri de joburi pentru a re­zolva problema lipsei de oameni do­ritori să muncească în sect­or. De asemenea, se în­tre­văd reguli mai stricte pentru cam­patul pe plajele săl­batice ale ţării, o formă de tu­rism care atrage din ce în ce mai mulţi cetăţeni din ţările vecine.

Ţara speră că o iniţiativă prin care sunt oferite vacanţe gra­tuite elevilor îi va relansa industria de turism, scrie Novinite. Însă pentru ca sec­to­rul să-şi revină complet, acesta are nevoie ca turiştii stră­ini să se întoarcă în număr mare.

Anul trecut, sezonul estival a adus pierderi de aproape un miliard de euro din cauza pandemiei, iar pariul optimist că turiştii locali vor fi salvatori nu s-a materializat. Din cauza pandemiei şi restricţiilor privind turismul internaţional, numărul de turişti străini care au vizitat ţara a fost cu 60% mai mic decât în 2019.

Fotografiile cu plaje goale, ca şi poveştile despre falimentul afacerilor locale care depind de turişti pentru supravieţuire au fost ceva obişnuit.

Ministerul bulgar al turismului a promis că acest an va fi diferit: nu vor exista plaje şi staţiuni goale în acest sezon estival. Însă în condiţiile în care călătoriile internaţionale continuă să fie în mare parte limitate, atât vizitatorii locali, cât şi cei din alte ţări din Europa emergentă vor fi vitali pentru redresarea turismului bulgar.

Pentru a se deschide turiştilor, Bulgaria a fost una dintre primele ţări din UE care au început să utilizeze certificatul digital de vaccinare al UE.

Toate staţiunile de la Marea Neagră au fost deschise, iar preţurile au fost aproape înjumătăţite. O umbrelă costă 5 leva. Preţurile şezlongurilor sunt similare.

Însă în condiţiile în care mulţi turişti ezită să plece peste hotare, turismul intern este aşteptat să joace un rol vital în această vară. Recent, ministerul educaţiei a lansat o campanie menită să-i convingă pe bulgari să-şi petreacă vacanţele pe plan intern. În cadrul acesteia vor fi oferite vacanţe de şase zile într-o staţiune montană sau de la mare pentru 30.000 de şcolari.

O provocare majoră pentru sectorul bulgar de turism este legată şi de lipsa forţei de muncă.

Aceasta se datorează în parte nesiguranţei legate de durata şi condiţiile în care se va desfăşura sezonul turistic în contextul pandemiei. În sprijinul industriei de turism, Agenţia de ocupare a forţei de muncă a organizat o campanie sub numele „Lucraţi în turismul bulgar“.

O altă soluţie pentru problema deficitului de forţă de muncă este angajarea de străini pe contracte sezoniere de până la 90 de zile.

Tot în domeniul turismului, primarii se plâng că turismul la cort nu le aduce profit, ci din contră, mizerie, fiind luate în considerare reguli noi, mai stricte, pentru campatul în sălbăticie.

AFACERI DE LA ZERO