Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, refuză să accepte direcţia principală din Europa imprimată de Germania, de a acorda Marii Britanii un răgaz mai lung pentru Brexit. Acesta, scrie Münchau, ar fi cel mai clar semn al sfârşitului iubirii dintre guvernele de la Paris şi Berlin. Poziţia fără compromis a lui Macron i-a prins pe picior greşit pe cei mai mulţi dintre observatorii politici germani. Unii dintre membrii anturajului cancelarului Angela Merkel chiar şi-au exprimat furia la adresa rebeliunii tânărului lider francez. Ceea ce nu se regăseşte în dezbaterile din Germania este faptul că Macron nu-i datorează nimic lui Merkel, a cărei eră este pe cale să apună. Aceasta a reuşit să-i pareze toate încercările de reformă pentru zona euro. Macron s-a ales doar cu o mică facilitate de cheltuieli din bugetul UE, şi aceasta atacată de Olanda.
La începutul campaniei preşedinţiale, francezul s-a înconjurat de consilieri cu puternice conexiuni germane, mulţi dintre ei fluenţi în germană şi cu relaţii personale în Germania. Însă odată cu moartea politică a liderului social-democraţilor germani Martin Schulz (fostul preşedinte al Parlamentrului European), Germania a început să se întoarcă la normele sale politice tradiţionale.
Parisul a realizat în timp acest lucru. Publicarea recentă a propunerilor pentru viitorul UE de către Annegret Kramp-Karrenbauer, care-i va succeda lui Merkel la şefia creştin-democraţilor în decembrie, i-a pus în alertă pe francezi. Propunerile au şocat establishmentul politic francez. Annegret Kramp-Karrenbauer cere Franţei să renunţe la locul ei permanent din Consiliul de Securitate al ONU (pentru ca UE să aibă un loc acolo) şi să participe la construirea unui portavion european. Propunerii îi lipseşte logica având în vedere cheltuielile cu apărarea mici ale Germaniei. De asemenea, politicianul german a cerut ca Parlamentul European să renunţe la sediul din Strasbourg, Franţa. Aceste propuneri fac clar că Kramp-Karrenbauer se concentrează pe politicile interne. Astfel, pentru francezi problema nu este Merkel, ci ce/cine vine după ea.
Luna trecută, diplomaţi europeni au declarat pentru AFP că Franţa blochează lansarea discuţiilor cu SUA privind comerţul, înfuriindu-şi partenerii din UE. Aceştia se tem că încăpăţânarea Parisului îl va încuraja pe Trump să repornească războiul comercial contra Europei. Macron ar aştepta un semn clar că TTIP, un acord comercial transatlantic cuprinzător care s-a lovit de temerile că va submina standardele alimentare şi de sănătate europene, nu mai este de actualitate. Este în interesul Germaniei grăbirea normalizării relaţiilor cu SUA doarece această ţară este una dintre principalele destinaţii ale maşinilor germane, iar problemele din industria auto se simt în întreaga economie germană.
Dacă Trump se va hotărî să impună tarife de import mai mari asupra autovehiculelor germane, aşa cum ameninţă periodic, Berlinul va face presiuni asupra UE pentru încheierea unui acord de comerţ liber.
Macron va încerca să reziste. Agricultura franceză va avea de suferit dacă UE îşi deschide pieţele importurilor de alimente americane, aşa cum cere Trump. În comerţ, interesele francezilor şi ale nemţilor sunt opuse.
O altă cauză de conflict ar putea deveni probabila opoziţie a Parisului faţă de cursa pentru preşedinţia Comisiei Europene a candidatului german Manfred Weber. Acesta, alegerea oficială a Partidului Popular European, este cunoscut ca susţinător de tură lungă al premierului antisemit pe faţă al Ungariei Viktor Orban.
Însă cea mai mare încercare pentru relaţia franco-germană ar fi încă o criză în zona euro. Dacă nu ar fost intervenţiile extreme ale Băncii Centrale Europene, este posibil ca uniunea monetară să nu fi supravieţuit celei mai recente crize a euro. Astăzi, spaţiul de manevră al BCE este mai limitat decât atunci şi, după cum a remarcat Fondul Monetar Internaţional, legătura toxică dintre bănci şi datoriile suverane încă n-a fost tăiată. Uniunea bancară n-a făcut nicio diferenţă. Revenirea crizei nu este o ameninţare îndepărtată.
Încetinirea economică sincronizată ar putea fi tot ce trebuie pentru a o aduce mai aproape. Companiile franceze sunt puternic îndatorate. Politicile bugetare ale Italiei au scăpat din nou de sub control, iar probabilitatea unei restructurări a datoriei suverane italiene creşte. Franţa este mai expusă la Italia decât Germania. Zona euro ar avea nevoie de o uniune a pieţelor de capital cu un instrument de datorie comun pentru asigurarea stabilităţii financiare. Are nevoie, de asemenea, de modificarea regulilor bugetare pentru încurajarea investiţiilor. Ambele lucruri sunt de neconceput pentru Germania. Dacă Parisul şi Berlinul nu se înţeleg, există riscul dezintegrării Uniunii.
Până atunci, confruntate cu riscul ascensiunii populismului, şi deşi au promis că vor proteja piaţa liberă, Franţa şi Germania caută să se întoarcă în trecut şi să promoveze o politică industrială ce permite crearea de campioni naţionali şi continentali. Aceasta pentru a permite giganţilor europeni să concureze cu China şi SUA, notează Foreign Policy. În această luptă, Parisul şi Berlinul sunt unite contra Comisiei Europene, care vrea mai multă concurenţă, nu mai puţină, pentru stimularea inovaţiei şi astfel a competitivităţii. Marea Britanie este unul dintre cei mai puternici avocaţi ai pieţei libere din UE, dar această ţară s-ar putea să nu mai stea mult timp în Uniune. „Economia mondială este mai brutală, iar imprevizibilul apare cu un ritm uimitor“, a spus ministrul finanţelor şi economiei din Franţa Bruno Le Maire. „Dacă Europa vrea să rămână în competiţia tehnologică şi industrială, dacă vrea să mai aibă vreo importanţă economic şi politic, trebuie să avem o nouă politică industrială.“ Peter Altmaier, ministrul german al economiei şi energiei, le-a explicat colegilor europeni că „a venit timpul dezvoltării unei noi politici industriale în Europa. Aceasta implică modificarea legii concurenţei.“
Apoi, Franţa şi Germania au anunţat la începutul acestei luni crearea unei „Alianţe a Multilateralismului“ care să promoveze cooperarea globală în vremuri când naţionalismul şi izolaţionismul prind forţă. Iniţiativa va fi lansată oficial în septembrie la adunarea generală a ONU şi i s-ar putea alătura Australia, India, Indonezia şi Mexic.
Înrăutăţirea relaţiilor dintre Franţa şi Germania, de care scrie Munchau, vine în contextul în care din motive atât economice, cât şi politice legăturile Germaniei cu puteri precum Rusia, Turcia şi China se tensionează, iar în interiorul UE creşte antagonismul faţă de Berlin în capitale precum Roma, Washington şi Budapesta.
