Business Internaţional

Dacă ar fi să intre în zona euro, Polonia ar vrea să o facă după propriile reguli

Dacă ar fi să intre în zona euro, Polonia ar vrea să o facă după propriile reguli

Me­canismul ratelor de schimb nu mai corespunde realităţii europene

Autor: Bogdan Cojocaru

15.05.2014, 00:05 989
Polonia ar putea intra mai rapid în zona euro dacă s-ar renunţa la cerinţa ca zlotul să fie ancorat de euro în meca­nismul ratelor de schimb cunoscut ca ERM-2, a afirmat un con­silier al premierului Donald Tusk, sugerând astfel că atunci când cea mai puternică economie din estul Europei va adopta euro, ar vrea ca procesul să urmeze propriile reguli, scrie EurActiv.

Discuţiile despre mecanismul ratelor de schimb, în care o monedă este ancorată de euro timp de cel puţin doi ani, sunt pur teoretice pentru că alte condiţii blochează, în condiţiile actuale, intrarea Poloniei în zona euro, dar sunt în ton cu eforturile Varşoviei de a-şi mări influenţa ca forţă economică şi diplomatică europeană.  ERM-2 este unul dintre cele cinci criterii de convergenţă care trebuie respectate pentru ca o ţară să poată adopta euro. „Zona euro trebuie să-şi demonstreze scopul politic de fi. De aceea îmi pot imagina că, în eforturile adâncirii integrării politice, Polonia primeşte propunerea de a intra în zona euro, dar fără cei doi ani în  sistemului ERM-2“, a afir­mat consilierul Krzysztof Bielecki. El consideră că me­canismul ratelor de schimb nu mai corespunde realităţii europene. Renun­ţarea la acest criteriu ar presupune modifica­rea Tratatului UE de la Maastricht din 1992. Însă regulile permit ca ERM-2 să fie aplicat retroactiv. Polonia poate fi considerată că îndeplineşte acest criteriu dacă moneda sa stă timp de doi ani în limitele recomandate chiar dacă statul nu a intrat oficial în mecanism.

 

Euro nu are sprijin politic nici din partea populaţiei în Polonia

Polonia s-a angajat să adopte euro când a intrat în UE, dar fără a stabili o dată precisă. Economiştii polonezi spun că economia poloneză îndeplineşte două dintre criteriile de intrare. Dintre cele rămase, unul priveşte deficitul bugetar, dar acest indicator va ajunge la nivelul cerut în 2015, iar altul este intarea zlotului în ERM-2.

Polonia are însă şi o problemă politică. Pentru ca euro să poată fi adoptat trebuie modificată constituţia, ceea ce poate fi făcut prin decizia majorităţii parlamentare de cel puţin două treimi. Însă cei care sprijină intrarea ţării în zona euro nu pot strânge suficiente voturi. Majoritatea alegătorilor nu susţin adop­tarea euro, potrivit sondajelor de opinie. În aceste condiţii, guvernul a semnalat că nu se grăbeşte să renunţe la zlot. „Din nefericire, numărul susţinătorilor aderării la zona euro se reduce în continuare. Guvernul nu poate ignora opinia publică“, a afirmat ambasa­dorul Poloniei în Franţa Tomasz Orlowski.

Economiştii şi guvernanţii spun de mult timp că aducerea ţării pe coridorul de prea­doptare a euro va fi riscantă pentru Polonia deoarece ar încuraja speculaţiile cu zloţi şi ar duce la creşterea preţurilor bunurilor de consum. Polonia este singura economie din UE care a evitat recesiunea în timpul crizei economice mondiale şi a celei a datoriilor din zona euro, în parte deoarece a putut folosi deprecierea zlotului pentru a-i ajuta pe exportatori. Trebuie spus aici că anul viitor în Polonia vor fi alegeri parlamentare şi preşedinţiale. România are ca ţintă pentru adoptarea euro anul 2019.

AFACERI DE LA ZERO