Business Internaţional

De ce părăsesc doctorii în masă Turcia lui Erdogan?

De ce părăsesc doctorii în masă Turcia lui Erdogan?

Autor: Catalina Apostoiu

01.06.2022, 00:05 719

Din ce în ce mai mulţi medici turci îşi caută un viitor în afara ţării din cauza salariilor mici, a inflaţiei ridicate şi a violenţei în creştere împotriva personalului medical, pe care guvernul nu reuşeşte să-l protejeze, scrie Balkan Insight.

Potrivit datelor Asociaţiei Medical Turce, TTB, numărul doctorilor care părăsesc Turcia a crescut dramatic în aproape fiecare an în ultimul deceniu, excluzând anul pandemic 2020.

Datele arată că atunci când economia era solidă, iar democraţia şi statul de drept erau într-o formă mult mai bună, numai 59 de doctori au părăsit Turcia, numărul acestora a crescut la 482 în 2018, 802 în 2018, 1.047 în 2019, 931 în 2020 şi 1.405 în 2021.

TTB arată că numărul doctorilor care părăsesc Turcia a crescut atât de mult, încât asociaţia a ajuns să emită licenţe pentru şapte doctori în medie pe zi pentru practicarea medicinei peste graniţe, potrivit duvarenglish.com.

Pentru a se califica la o cerere de  job în străinătate, doctorii turci trebuie să obţină de la TTB un certificat de „bună purtare“.

Vedat Bulut, secretar general al TTB, arată că numărul medicilor care părăsesc Turcia este aşteptat să ajungă la 2.500 în acest an, de la 1.405 în 2021.

„Anul trecut, 1.405 doctori au plecat în străinătate. Până la sfârşitul acestui an, acest număr este aşteptat să ajungă la 2.500. Aproximativ 55% dintre aceştia sunt medici specialişti. Iar aceste cifre reflectă doar numărul celor care migrează. Nu sunt incluşi cei care au început să lucreze în sectorul privat. Numai ministerul sănătăţii cunoaşte acest număr“.

Doctorii se vor strânge pe 29 mai în capitala ţării Ankara pentru a protesta împotriva violenţei din sectorul sănătăţii şi condiţiilor precare de muncă.

În martie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan comenta cu privire la exodul doctorilor din ţară spunând:  „Dacă pot pleca, să plece“.

În faţa reacţiei aprinse provocate de aceste comentarii, Erdogan şi-a schimbat ulterior discursul, spunând că Turcia „are nevoie“ de medicii săi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO