Business Internaţional

Deţine o armată de aproape 1 milion de oameni, care potoleşte foamea de electronice a lumii. Este omul din spatele Foxconn

Deţine o armată de aproape 1 milion de oameni, care potoleşte foamea de electronice a lumii. Este omul din spatele Foxconn

Autor: Cristina Roşca

26.09.2010, 23:30 158

În condiţiile în care conduce o companie cu renume mondial şiare 920.000 de muncitori din China în peste 20 de fabrici, mulţi arputea să îl considere un Henry Ford reîncarnat. Spre deosebire deFord însă, Gou a suferit o lovitură de imagine în acest an, cândmai mulţi dintre muncitorii săi s-au sinucis.

Aceste evenimente l-au adus pe Gou, în vârstă de 59 de ani, înlumina reflectoarelor. Acum, de la clienţi la activişti, reporteri,academicieni şi chiar guvernul chinez, toţi ştiu cine este el.

Pentru mulţi Terry Gou a devenit un monstru care angajează forţăde muncă ieftină, în principal tineri între 18 şi 25 de ani, dinzona rurală, pe care îi transformă în maşini care produc telefoaneiPhone la preţuri incredibil de mici, pentru lumea dezvoltată.

Sinuciderile au fost un semnal de alarmă şi pentru parteneriiFoxconn, printre care se numără nume mari, precum IBM, Cisco,Microsoft, Nokia, Sony, Hewlett-Packard şi Apple. Aceste evenimentes-au transformat într-un dezastru de relaţii publice pentru toţiaceşti jucători importanţi de pe piaţa de IT.

Răspunsul întârziat şi deloc coerent al celor de la Foxconn aînrăutăţit lucrurile. În mai compania intra în focuri. Soluţia,management de criză: salariile au fost majorate cu 30%, până la1.200 de renminbi (176 de dolari, 131 de euro) pe lună, şi o a douamajorare a fost promisă pentru luna octombrie.

Mai mult, o companie din New York a fost angajată pentru acoordona strategia de relaţii publice, prima în mai mult de 35 deani de existenţă a Foxonn.

"Munca în sine este o bucurie"

Prima mişcare în aceast sens a fost deschiderea Foxconn, atâtcătre public, cât şi către presă. Astfel, celui mai importantsăptămânal de business din lume, Bloomberg Businessweek, i-a fostpermis accesul în fabricile Foxconn, în dormitoarele angajaţilor,în birourile operatorilor liniei de ajutor pentru persoanele caredoresc să se sinucidă şi chiar în biroul lui Gou. După valul desinucideri, Gou, care obişnuia să facă naveta între China şiTaiwan, şi-a mutat domiciliul într-o cameră din spatele biroului dela Longhua. El spune că munceşte 16 ore pe zi şi mănâncă trei mesela birou. Nu are timp pentru altceva.

"Îmi vopseam părul la 11 noaptea pentru acest interviu", a spusGou. Într-un interviu de trei ore el şi-a dat cu părerea despretot, de la Warren Buffett, despre care a spus că "este preabătrân", la utilitatea diplomelor ("Nu poţi citi o carte şi astfelsă înveţi să înoţi) şi mai departe la Steve Jobs ("L-am obligat săîmi dea cartea lui de vizită"). Gou i-a luat în derâdere şi pebancherii newyorkezi, care "văd râul Hudson şi îşi spun "Suntregele lumii".

Interviul a avut loc în Longhua, unde Foxconn a construit unadevărat oraş, mărginit de şapte puncte de trecere şi de gărzi înuniforme. Deşi gri şi sărăcăcios, campusul este perfect funcţional,cu restaurante de tip fast-food, ATM-uri, piscine după standardeolimpice, ecrane LCD uriaşe care prezintă anunţuri de utilitatepublică şi desene animate şi o librărie, care expune în principalbiografiile lui Gou, presărate cu aforisme precum "munca în sineeste o bucurie", "un mediu dur este un lucru bun", "oameniiînfometaţi sunt extrem de lucizi" sau "o armată de 1.000 este uşorsă o strângi, însă un general este dificil de găsit".

Astăzi, Foxconn este cel mai mare exportator din afara Chinei,iar generalul său cel mai bogat om din Taiwan, cu o avere estimatăde Forbes la 5,9 mld. dolari (4,4 mld. euro). El spune că nu poateconfirma această cifră, pentru că nu mai ţine socotealabanilor.

"Am pe cineva care se ocupă de asta", spune Gou. "În fiecare anvine la mine cu o hârtie, şi îmi spune «asta este cât ai». Pe minenu mă interesează cât de mulţi bani am. Nu îmi pasă. În prezent numuncesc pentru bani, muncesc pentru societate, pentru angajaţiimei".

Pentru a construi acest imperiu Gou a avut nevoie de 7.500 dedolari şi de 36 de ani. Totul a început cu producţia unordispozitive de schimbare a canalelor pentru televizoarelealb-negru.

Cum a ieşit Gou din umbră?

În cele trei decenii ce i-au fost necesare lui Gou să devinăunul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri, presa nu i-aacordat foarte mult spaţiu. Situaţia s-a schimbat în iunie 2006,când London Daily Mail a publicat o poveste despre condiţiile demuncă dure pe care trebuie să le îndure cei 30.000 de muncitori dela fabrica de iPod-uri din Longhua.

Când doi reporteri de la China Business News au realizat oinvestigaţie pe cont propriu şi au prezentat propria lor versiune apoveştii, primul impuls al lui Gou a fost să contraatace. Foxconni-a dat pe cei doi în judecată, iar un tribunal le-a pus sechestrupe bunuri. Situaţia s-a detensionat după intervenţia Apple şiHP.

Apple a cerut atunci realizarea unui audit la fabrica dinLonghua. Raportul final, încă disponibil pe site-ul Apple,descoperise multe neconcordanţe între codul de conduită alcompaniei americane şi situaţia de la Foxconn, precum muncăexcesivă peste program, o structură salarială deosebit decomplicată şi condiţii de trai inacceptabile, precum trei paturisuprapuse.

Pentru a nu periclita relaţiile cu unul dintre cei maiimportanţi clienţi, Foxconn a făcut schimbări majore. Deşi au fostfăcute presiuni, Steve Jobs, omul din spatele Apple, nu ar fi fostdispus să încheie relaţiile cu compania taiwaneză, într-un momentîn care se pregătea să lanseze un nou produs pe piaţă, telefonuliPhone.

"Rezultatele lui Steve Jobs nu ar fi posibile fără Terry",spunea Chang Tien-wen, autorul "The Tiger and The Fox: Terry Gou'sGlobal Competitive Strategy", apărută în 2005.

Cine este Terry Gou?

  • Colosul Gou (foto stânga) şi-a început afacerile cu 7.500 dedolari, împrumutaţi de la mama sa. Primul său sediu a fost o baracăpe care a închiriat-o în 1974 într-o suburbie a Taipeiului, numităTucheng, în traducere "Oraşul murdar".
  • Gou, atunci în vârstă de 23 de ani, făcuse trei ani de practicăşi îşi finalizase stagiul militar. Ulterior, timp de doi ani alucrat ca funcţionar maritim, unde a luat cunoştinţă de potenţialulde export al Taiwan-ului. Atunci el a realizat că trebuie să devinădin pion un jucător.
  • Cu banii de la mama sa a cumpărat o serie de utilaje pentruproducţia de telecomenzi pentru televizoarele alb-negru. Primul săuclient a fost Admiral TV din Chicago. Peste puţin timp a obţinutacorduri şi cu RCA, Zenith şi Philips.
  • Prima piatră de temelie în cariera sa a fost în 1980, când aînceput să furnizeze conectori firmei japoneze Atari. În momentulculminant al evenimentelor, compania lui Gou producea conectoripentru cele 15.000 de console create zilnic.
  • Nemulţumit cu poziţia de simplu furnizor de părţi componente,el a cerut patente pentru produsele create de compania sa. Ulteriorşi-a încercat norocul în alte domenii, precum producţia decabluri.
  • La începutul anilor '80 Gou a făcut un tur prin Statele Unite,vizitând 32 de state. El apărea neanunţat la uşa companiilor, ca unvânzător ambulant. În timpul acestei vizite s-a cazat în apropiereasediului IBM şi după trei zile în care nu s-a dat bătut a obţinut oîntrevedere. Rezultatul a fost o comandă pentru conectori.
  • În 1991 Gou a listat la bursa din Taiwan compania Hon HaiPrecision pentru a-şi finanţa expansiunea în China. Până în 1996,el a realizat potenţialul Chinei ca punct de producţie şi a începutsă investească masiv în fabricile din Longhua.
  • Pentru a putea susţine forţa de muncă din China, care trebuiasă fie eficientă mai presus de orice, el a realizat că trebuie săle ofere angajaţilor săi casă, masă şi asigurări de sănătate.Aceste costuri adiţionale au fost cele care i-au ţinut departe deacest stat pe principalii săi competitori.
  • În 1996, Gou s-a oferit să producă pentru Compaq computerepentru un preţ net inferior celui pe care compania trebuia să îlplătească pentru a produce ea însăşi.
  • În scurt timp, Foxconn ajunsese să livreze computere pentruIBM, HP şi Apple, transformând iremediabil industria.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO