Business Internaţional

Donald Trump l-a somat pe preşedintele Mexicului să nu mai spună public că nu va plăti zidul zidul de la frontiera cu Statele Unite

Donald Trump l-a somat pe preşedintele Mexicului să nu...

Autor: Mihai Draghici

03.08.2017, 18:08 143

"Amândoi am ajuns acum într-un punct în care spunem amândoi că nu vom plăti pentru zidul de la frontieră. Ca poziţie politică, vom rămâne la acest lucru. Dar nu îl vom mai afirma în public, pentru că dacă veţi mai spune că Mexicul nu va plăti, eu nu voi putea să mă întâlnesc cu dumneavoastră, deoarece nu pot trăi cu acest lucru. Eu voi spune că vom găsi o soluţie (...). Dumneavoastră nu mai puteţi spune că Statele Unite vor suporta costurile zidului. Eu voi spune «vom găsi noi o soluţie»", i-a transmis Donald Trump lui Enrique Pena Nieto în cursul unei întrevederi care a avut loc la începutul acestui an, potrivit unei stenograme a conversaţiei dezvăluită de ziarul The Washington Post.

Referindu-se la eficienţa proiectului, Donald Trump a explicat: "Vedeţi cazul Israelului. Israelul are un zid, toată lumea spunea să nu construiască niciun zid, că zidurile nu funcţionează; 99,9% dintre oamenii care voiau să traverseze zidul nu o mai pot face. Bibi Netanyahu (Benjamin Netanyahu -n.red.) mi-a spus că zidul dă rezultate".

Donald Trump a promis în campania electorală construirea unui zid de-a lungul frontierei cu Mexicul, dând asigurări că va face astfel încât costurile să fie suportate de Administraţia mexicană. Însă Mexicul a semnalat în mai multe rânduri că nu va plăti deloc pentru acest proiect controversat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO