Business Internaţional

Dragonul chinez îşi arată ghearele şi colţii guvernelor europene

Dragonul chinez îşi arată ghearele şi colţii...

Autor: Bogdan Cojocaru

22.01.2020, 00:05 8171

China este adesea percepută în Europa ca un uriaş blând, care preferă să-şi promoveze interesele cu prudenţă şi în linişte. Însă în ultima vreme dragonul chinez a început să-şi arate colţii şi ghearele.

Fondatorul gigantului chinez de tehnologie Huawei, Ren Zhengfei, a asigurat la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia, locul de unde se poate face auzit în toată lumea şi unde-i poate întâlni privirile „călăului“ său Donald Trump, că  afacerea sa poate „supravieţui şi altor atacuri“ din partea SUA şi a spus că se aşteaptă ca acest conflict să escaladeze.

Huawei a devenit simbolul ambiţiilor de expansiune economică şi de dominaţie în domeniul tehnologiei ale Chinei, dar şi al opoziţiei Occidentului, mai ales a SUA. 

Beijingul este acuzat, mai ales în Occident, că îşi foloseşte puterea financiară pentru a atrage în cursă state vulnerabil economic, pe care le împovărează cu atât de multă datorie încât acestea nu pot rambursa creditele şi sunt nevoite astfel să cedeze Chinei active strategice - „diplomaţia capcanei datoriilor“.

Washingtonul prigoneşte Huawei, un lider mondial al tehnologiei şi una din puţinele companii din lume capabile să construiască reţele 5G, încercând să forţeze în acelaşi timp şi alte state să respingă serviciile grupului pe motiv că acesta poate acţiona, mulţumită accesului său la comunicaţii, ca spion sau armă a Beijingului.

Unele ţări preferă să asculte de Washington, în detrimentul ambiţiilor Beijingului şi spre frustrarea acestuia, iar China nu rămâne pasivă în faţa presiunilor americane.

Potrivit unui ziar din Danemarca, ambasadorul chinez în această ţară a presat Insulele Feroe să angajeze Huawei pentru a construi reţeaua 5G locală. Insulele Feroe sunt un teritoriu care se autoguvernează, dar care aparţine de Danemarca. Ziarul, Berlingske, a scris că diplomatul chinez a încercat să forţeze mâna  guvernului insulelor pentru ca acesta să acorde contractul companiei chineze. „Ambasadorul Feng Tie a făcut clar că dacă operatorul telecom din Feroe Foroya Tele va accepta ca Huawei să construiască reţeaua 5G, toate uşile vor fi deschise pentru un acord de comerţ liber între China şi Insulele Feroe“, se arată în ziarul citat. Publicaţia îl descrie pe diplomat ca fiind foarte energic şi îşi bazează informaţiile pe discuţiile de la o întâlnire din noiembrie între ministrul comerţului feroez şi un consilier al acestuia înregistrate fără intenţie de o echipă a grupului local media KVF. Berlingske apreciază că aceasta este prima dată în Europa când guvernul chinez a condiţionat accesul la piaţa uriaşă a Chinei de acordarea unui contract pentru 5G. Ministerul chinez de externe a negat orice „presiune“ asupra guvernului feroez, dar a spus că apărarea drepturilor legitime şi a intereselor companiilor chineze face parte din misiunea ambasadorului. Potrivit KVF, Insulele Feroe au început între timp să dezvolte reţeaua 5G în colaborare cu Huawei.

În Germania, ministrul de interne Horst Seehofer a sugerat că ţara sa, una dintre cele mai puternice din Europa, nu-şi poate construi reţeaua 5G fără ajutorul Huawei.

Cel puţin deocamdată, a precizat acesta. În pofida avertismen­telor şi presiunilor SUA, guvernul german a decis să nu interzică Huawei să concureze pentru contracte în vederea dezvoltării reţeie 5G a ţării, scrie AP. Berlinul a hotărât însă că participanţii trebuie să respecte standarde stricte, din cauza cărora compania chineză ar putea fi totuşi exclusă. Seehofer a avertizat că excluderea furnizorilor chinezi poate întârzia dezvoltarea reţelei 5G cu 5-10 ani, notează Frankfurter Allgemeine Zeitung. Însă afirmaţiile ministrului vin după ce ambasadorul Chinei la Berlin a ameninţat luna trecută că ţara sa va reacţiona dacă Berlinul exclude Huawei ca furnizor pentru echipamente 5G. El a sugerat că vor fi în pericol vânzările de maşini nemţeşti din China, care a devenit una dintre cele mai mari pieţe pentru producătorii de maşini germani. „Vor exista consecinţe dacă Germania exlude Huawei de pe piaţa sa“, a declarat ambasadorul Wu Ken la un eveniment organizat de ziarul Handelsblatt. „Guvernul chinez nu va sta cu mâinile în sân.“ Ambasadorul a făcut aceste comentarii doarece printre parlamentarii din partidele din coaliţia de guvernare se conturează un curent de împotrivire faţă de politica Angelei Merkel, cancelarul german, privind China. Parlamentarii propun o lege care respinge furnizorii „de neîncredere“ pentru reţeaua 5G.

China este cel mai mare partener comercial al Germaniei, iar economia germană este dependentă de exporturile de maşini. Un miliardar chinez, Li Shufu, este cel mai mare acţionar al constructorului auto german Daimler, cu o participaţie de aproape 10% din acţiuni la acesta. Suedia este în pragul unei crize diplomatice cu China din cauza ambasadorului chinez, care a atacat presa suedeză. Diplomatul chinez, Gui Congyou, a declarat într-un interviu pentru televiziunea suedeză SVT că o parte a reprezentanţilor presei locale „şi-au făcut un obicei din a critica, acuza şi defăima China“, notează Bloomberg. El a comparat relaţiile dintre media suedeză şi China cu „un boxer de 48 de kilograme care provoacă la luptă un boxer de 86 de kilograme“. Trei partide din parlamentul Suediei au cerut ca Gui Congyou să fie dat afată din ţară. Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat din cauza arestării de către autorităţile chineze a  unui scriitor suedez nascut în China, Gui Minhai, care a publicat mai multe cărţi critice la adresa conducătorilor chinezi. China este unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai Suediei. În contextul conflictului diplomatic iscat de arestarea scriitorului Gui Minhai, ambasadorul Gui Congyou a avertizat că Suedia va fi pedepsită cu restricţii comerciale de  către Beijing, fapt confirmat ulterior de ministerul de externe chinez. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO