Business Internaţional

Economia mondială, în cea mai mare prăbuşire de la marea criză. „Cât timp restricţiile sunt menţinute, producţia zonei euro va fi cu cel puţin 25% sub nivelurile normale”

Economia mondială, în cea mai mare prăbuşire de la marea criză. „Cât timp restricţiile sunt menţinute, producţia zonei euro va fi cu cel puţin 25% sub nivelurile normale”

Autor: Eduard Ivanovici

04.04.2020, 13:42 1894

Activităţile din sectorul serviciilor a scăzut masiv de-a lungul Europei în luna martie, de vreme ce restricţiile cauzate cauzate de pandemia de coronavirus au dus la cea mai mare scădere lunară înregistrată vreodată în mediul de business european, potrivit Financial Times.

Niciuna dintre primele economii ale continentului nu a fost imună efectele economice ale COVID-19. Indexul de achiziţie din Italia a scăzut cu mult sub nivelele înregistrate în timpul crizei financiare din urmă cu 11 ani. Între timp, Spania, Franţa şi Germania au înregistrat cele mai slabe rezultate în ceea ce priveşte achiziţiile de când au început să înregistreze statisticile, mai exact acum 20 de ani.

În Italia, rata de pierdere a locurilor de muncă a înregistrat cel mai rapid ritm din aprilie 2009 încoace.

În ceea ce priveşte zona euro, indicele PMI de servicii şi producţie, elaborat de IHS Markit, a scăzut de la 51,6 în februarie la doar 29,7 în luna martie, cel mai prost rezultat din ultimii 22 de ani. Orice nivel sub 50 indică faptul că majoritatea companiilor au declarat că business-ul a scăzut în ultima lună.

Un indice similar din Marea Britanie a înregistrat un rezultat la fel de îngrijorător: de la 52,2 în februarie la 34,5 în martie.

Până şi în Suedia, activitatea din sectorul serviciilor a fost afectată la fel de mult ca în restul ţărilor europene, de la 59,9 la 36,8, fiind afectate consumul, timpul liber şi turismul.

Scăderile masive ale indicilor sugerează că economiile se vor contracta mai rapid în al doilea trimestru din 2020 comparativ cu criza financiară din 2008-2009.

„Cât timp restricţiile sunt menţinute, producţia zonei euro va fi cu cel puţin 25% sub nivelurile normale. Astfel, credem că produsul intern brut va scădea în 2020 cu circa 9%”, a declarat Jack Allen-Reynolds, membru în cadrul companiei de cercetare Capital Economics.

Samuel Tombs, economist în cadrul companiei de consultanţă financiară Pantheon Macroeconomics, spune că datele de la sfârşitul lunii martie au fost cu mult sub cele înregistrate la începutul lunii, sugerând că pierderile lunii aprilie vor fi tot mai mari.

 
AFACERI DE LA ZERO