Business Internaţional

Epopeea Suediei de la un stat falimentar la un model de capitalism şi echilibru social

Epopeea Suediei de la un stat falimentar la un model de capitalism şi echilibru social

Autor: Bogdan Cojocaru

16.04.2013, 00:05 10339

În anii ’70, Suedia nu putea fi dată decât ca model de socialism falimentar. Datoria publică depăşea 70% din PIB, nivel mult mai mare decât al altor economii avansate, iar aproape 60% din activitatea economică era generată de guvern sau de companiile de stat. Rata şomajului a urcat de la 2% în 1988 la 10% în 1993, sistemul bancar era la pământ, şi chiar companiile renumite pe plan internaţional Saab, Volvo şi Electrolux stăteau în pragul falimentului. Acum, străzile din Stockholm par „spălate cu sângele vacilor sacre”, după cum scrie revista The Economist, iar economia suedeză le depăşeşte constant pe cele ale Germaniei şi Statelor Unite. Care este secretul?

Răspunsul stă într-un mix de presiuni competitive atent aplicate pe serviciile administrate de guvern, de la învăţământul primară la sănătate şi pensii, şi o reacţie puternică şi bine gândită la criza bancară de la începutul anilor ’90 care are multe în comun cu cea anunţată de prăbuşirea băncii americane de investiţii Lehman Brothers, notează Global Post.

Guvernul nu a aplicat o terapie „radicală de şoc” precum reformele de piaţă implementate după 1989 de fostele state semnatare ale Pactului de la Varşovia. Printre membrii „clubului” se numără România, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi URSS. În schimb, Suedia a ales să recalibreze gradual cheltuielile guvernului şi să reducă cele mai mari taxe fără a renunţa la responsabilitatea socială, aşa cum au făcut Marea Britanie condusă de premierul Margaret Thatcher şi SUA în primele etape ale eforturilor de reformare a pieţei. Rezultatul este un stat care a depăşit economia socialistă de tipul „a treia cale” de la sfârşitul anilor ’70.

 

Motorul de creştere al Scandinaviei

După un secol în care a urmărit neutralitatea politică şi socialismul egalitarist agresiv, Suedia s-a trasformat într-o economie liberă de piaţă care, după o scădere modestă în 2008, la apogeul crizei mondiale, o depăşeşte constant pe cea americană, cea mai mare din lume, şi pe cea germană, cea mai mare din Europa, şi antrenează în siajul ei şi economiile statelor vecine.

Mixul de democraţie socială, comunitarianism şi capitalism avansat a transformat Suedia, Norvegia, Finlanda şi Danemarca în statele cu cea mai mare siguranţă fiscală, robusteţe economică şi mobilitate socială din lume.

În Suedia, unii dintre bătrânii campioni economici ai statului au fost privatizaţi – constructorul auto Saab a fost vândut unei firme olandeze, iar Volvo unei companii chineze, dar în schimb noi cavaleri precum retailerul de mobilă Ikea şi retailerul de îmbrăcăminte H&M şi-au asumat responsabilităţi corporatiste mixte concentrate pe controlul costurilor şi pe profituri ridicate.

Băncile suedeze, la pământ în 1993, sunt calificate acum ca fiind cele mai solide din Europa de către autoritatea de reglementare a sistemului bancar din UE.

 

Ţara cu cele mai mici dezechilibre sociale

Un atuu al Suediei în aplicarea cu succes a unui model economic propriu ar putea fi economia mică, de nici 400 de miliarde de euro, şi societatea omogenă în comparaţie, de exemplu, cu cea americană, în pofida imigranţilor veniţi mai ales din Orientul Mijlociu şi Europa de Est.

În SUA, fluxul masiv de imigranţi care a început spre sfârşitul anilor ’80 a ajuta mult la prevenirea problemelor fiscale. Prin creşterea ratei naşterilor, imigranţii au prevenit ca actuala dezbatere despre programele de securitate socială să devină o problemă legată de prăbuşirea sistemului. În schimb, politicienii încearcă să găsească modalităţi de a face sistemul mai sustenabil. Apoi, câţiva dintre străini au înfiinţat companii de prestigiu la nivel internaţional, precum Google, fondată de imigrantul rus Sergey Brin, sau Yahoo!, înfiinţată de Jerry Yang, de origine taiwaneză. Aceste companii au un aport de miliarde de dolari la Produsul Intern Brut american. Dar imigranţii umplu atât vârful, cât şi subsolurile societăţii. Dacă unii înfiinţează firme cotate la bursă sau câştigă premii Nibel, alţii nu au acces la învăţământ superior şi se confruntă cu lipsuri materiale majore. Astfel, inegalitatea socială se amplifică.

În Suedia reformele au avut ca efect şi accentuarea inegalităţii dintre venituri în ultimii 20 de ani. Măsurată după coeficientul Gini, inegalitatea din Suedia a urcat de la 21 de puncte la 25 de puncte. Dar acesta este cel mai bun scor din întreaga lume. În cazul SUA, indicatorul a crescut de la 31 de puncte în 1975 la 38 de puncte în prezent. Coeficientul Gini este măsura standard a inegalităţii dintre venituri şi a fost dezvoltat de sociologul şi statisticianul italian Corrado Gini la începutul secolului trecut.

 

În criză, guvernul suedez a pus băncile să plătească pentru păcatele lor

Suedia şi-a croit un drum diferit prin lumea finanţelor globalizate şi, spun analiştii, calea aleasă este una mai inteligentă. În 1992, statul scandinav s-a confruntat cu propria criză bancară, alimentată de bule speculative şi cu putere mare de propagare. În aceste condiţii, autorităţile au cerut băncilor să suporte pierderile, să ajute proprietarii de locuinţe cu probleme la plata creditelor, iar guvernul s-a implicat în conducerea acestor instituţii. După ce datoriile nepreformante au fost revândute pe piaţă, principalii beneficiari au fost contribuabilii, şi nu acţionarii băncilor. Plătitorii de taxe au câştigat şi mai mult după ce guvernul a ieşit din acţionariatul băncilor la sfârşitul anilor ’90.

Urban Backstrom, pe atunci un oficial de rang înalt în ministerul suedez de Finanţe, a atenţionat că principiul care a călăuzit guvernul în timpul crizei a fost că „populaţia nu va sprijini un plan care lasă întreagă partea acţionarilor”. Versiunea americană a programului anticriză de susţinere a sistemului bancar, TARP, nu a implicat costuri care să fie suportate de acţionari sau de managerii băncilor.

În timp ce a insistat ca băncile să plătească pentru păcatele lor, guvernul a deschis pieţe supra-reglementate înainte vânzând participaţii avute la companiile mari, a acoperit o parte din costurile suportate de familii pentru educaţie şi a introdus programe private de pensii. De asemenea, statul a făcut din banca centrală o instituţie independentă, după modelul Rezervei Federale americane.

„Această liberalizare economică hotărâtă, şi nu socialismul, a pus bazele succesului Suediei din ultimii 15 ani”, a spus Jonny Munkhammar, parlamentar suedez care a scris o carte despre reformele suedeze.

AFACERI DE LA ZERO