Business Internaţional

Euro se apropie rapid de paritatea cu dolarul

Euro se apropie rapid de paritatea cu dolarul

Autor: Bogdan Cojocaru

13.07.2022, 00:00 771

Moneda unică europeană, euro, coboară pe zi ce trece mai aproape de paritatea cu dolarul, contextul fiind acela că agravarea crizei energiei şi creşterea riscului de recesiune întunecă perspectivele pentru economia zonei euro, în timp ce în goana lor de a se pune la adăpost, investitorii cumpără dolari. Marţi, euro ajunsese să valorize 1,0005 dolari, scrie Bloomberg. Ultima dată când moneda europeană a ajuns atât de jos a fost în 2002, la câţiva ani de la introducerea în circulaţie. Picajul euro a fost abrupt şi brutal, având în vedere că în februarie valora 1,15 dolari. Moneda americană a fost supraenergizată de creşterile de dobânzi efectuate de banca centrală a SUA pentru a stopa inflaţia, în timp de BCE a preferat să contemple pasivă cele mai ample scumpiri din istoria sa. Banca centrală a zonei euro este într-o poziţie dificilă, trebuid să aleagă între a lăsa inflaţia să-şi facă de cap, a susţine revenirea economică şi a proteja statele vulnerabile de creşterea costurilor de finanţare. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO