Business Internaţional

Euro slab este benefic pentru economia Germaniei

Sursa foto - Shutterstock

Sursa foto - Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru

16.07.2015, 00:00 385
Euro slab şi energia mai ieftină sprijină economia Germaniei, cea mai mare din Europa, dând Berlinului spaţiu de manevră pentru stimularea creşterii pe termen mediu şi pentru reducerea dezechilibrelor externe, arată o analiză a Fondului Monetar Internaţional. „Revenirea actuală este ajutată de impulsul dat de deprecierea euro şi de reducerea preţurilor energiei şi este susţinută de poziţia sănătoasă a bugetului de stat şi a bugetelor companiilor şi gospodăriilor“, menţionează analiza, citată de Reuters. În aceste condiţii, Berlinul ar trebui să-şi stabilească obiectivul de a impulsiona creşterea pe termen mediu şi de a reduce dezechilibrele externe. Exporturile germane au înregistrat în mai cel mai accelerat ritm de creştere din acest an, iar surplusul comercial a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie, de 22,8 miliarde de euro. FMI a avertizat că trebuie supravegheate cu atenţie mărită evoluţiile de pe piaţa locuinţelor de pe cea a asigurărilor de viaţă, unde „dobânzile mici pot produce vulnerabilităţi financiare“. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO