Business Internaţional

Europa de Est si SUA au majorat profitul net al SAB Miller cu 23%

16.05.2008, 17:18 14

Compania britanica SABMiller, al treilea producator de bere din lume, a anuntat o crestere a profitului anual de 23% pe fondul majorarii preturilor si al cresterii vanzarii de bere in Europa de Est si SUA, scrie Bloomberg. Profitul net a crescut pana la 2,02 miliarde de dolari (1,30 miliarde de euro) in anul fiscal care s-a incheiat pe 31 martie, de la 1,64 miliarde de dolari (1,05 miliarde de euro) in anul anterior. Cifra depaseste estimarea analistilor de 2 miliarde de dolari (1,29 miliarde de euro). Vanzarile au urcat si ele cu 15%, pana la 21,4 miliarde de dolari (13,8 miliarde de euro). Cresterea costurilor pentru orz, aluminiu si sticla au fortat compania care produce berile Peroni Nastro Azzuro si Miller Lite sa majoreze preturile. InBev, cel mai mare producator de bere din lume, a avut o scadere neasteptata a profitului din cauza cresterii preturilor bunurilor de larg consum. Cantitatea de bere vanduta de SABMiller a scazut in cursul anului fiscal pe fondul scaderii consumului din Columbia si al temperaturilor de iarna foarte scazute din China, doua dintre pietele cu cel mai mare ritm de dezvoltare pe care compania este prezenta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO