Business Internaţional

FMI va trimite prima sa misiune de supraveghere în Italia la sfârşitul lunii noiembrie

Autor: Anca Dumitrescu - Mediafax

17.11.2011, 20:40 110

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va trimite prima sa misiune de supraveghere în Italia la sfârşitul lui noiembrie, a declarat joi David Hawley, purtător de cuvânt al instituţiei, transmite AFP.

El a precizat că la discuţii nu va participa niciun reprezentant al Comisiei Europene sau al Băncii Centrale Europene (BCE).

FMI a fost însărcinat luna trecută, de către liderii G20, să supravegheze aplicarea politicilor economice asumate de Italia în faţa partenerilor europeni.

Fondul urmează să realizeze un raport trimestrial referitor la progresele autorităţilor de la Roma.

FMI a salutat pe de altă parte formarea rapidă, miercuri, a unui nou guvern sub conducerea lui Mario Monti.

"Formarea unui nou guvern, cu un program clar, este un eveniment pozitiv", a spus Hawley.

Monti s-a angajat, joi, să refacă credibilitatea Italiei, care se confruntă cu creşterea randamentelor obligaţiunilor suverane.

Noul premier intenţionează să reformeze sistemul pensiilor şi piaţa muncii, două reforme structurale solicitate de Uniunea Europeană şi aşteptate de pieţele financiare.

Pe plan fiscal, Monti a evocat necesitatea reducerii presiunilor bugetare şi reexaminării cuantumului taxelor în domeniul imobiliar.

El a afirmat, în primul discurs rostit în Senat, înaintea votului de încredere din cursul serii, că viitorul monedei euro va depinde şi de măsurile luate de Italia în următoarele săptămâni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO