Business Internaţional

Fost oficial al băncii centrale din China a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru pentru luare de mită, divulgare de secrete de stat şi trafic de informaţii privilegiate

Fost oficial al băncii centrale din China a fost...

Autor: MEDIAFAX

28.12.2023, 18:35 40

Un fost oficial al băncii centrale chineze a fost condamnat la 16 ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită, divulgare de secrete de stat şi trafic de informaţii privilegiate, scrie joi Reuters, citând Caixin.

Sun Guofeng, fost şef al departamentului de politică monetară al băncii, s-a folosit de poziţia sa pentru a ajuta alte persoane să obţină informaţii clasificate şi confidenţiale între 2002 şi 2020, în schimbul unor plăţi ilicite în valoare de 21 de milioane de yuani (2,96 milioane de dolari), a relatat joi publicaţia chineză Caixin, citând procurorul suprem al Chinei.

Între 2014 şi 2015, Sun a obţinut informaţii privilegiate privind planurile de fuziune şi achiziţie ale unei companii listate la Shanghai şi a câştigat peste 11 milioane de yuani prin tranzacţionarea ilegală a acestor informaţii, potrivit Caixin.

Ancheta în cazul lui Sun a început în 2022, în cadrul campaniei anti-corupţie a preşedintelui Xi Jinping, o campanie menită să elimine oficialii corupţi din sectorul financiar.

Sun a fost amendat cu 13,1 milioane de yuani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO