Business Internaţional

Fostul CFO al Enron, condamnat la sase ani de inchisoare

28.09.2006, 18:32 17

Fostul director financiar al companiei Enron, Andrew Fastow, considerat mult timp drept principalul vinovat pentru colapsul companiei energetice, a fost condamnat la sase ani de inchisoare, o sentinta mai blanda fata de cei zece ani pe care el fusese initial de acord sa-i petreaca in detentie, relateaza CNN Money.
Fastow a aparut in fata judecatorului Ken Hoyt din Houston in prezenta unui numar mare de reporteri si victime ale fraudei care i-a costat pe actionarii Enron miliarde de dolari.
Judecatorul si-a motivat sentinta relativ blanda prin faptul ca Fastow a colaborat cu procurorii, aratandu-se in acelasi timp dispus sa-i ajute pe actionarii care au suferit pierderi de milioane in urma colapsului Enron.
Conform acordului la care se ajunsese initial, Fastow si-a admis vinovatia si a acceptat sa petreaca zece ani in detentie si sa plateasca guvernului federal o amenda de 23,8 mld. dolari. Judecatorul Hoyt nu a impus nici o amenda suplimentara.
Specialistii caracterizeaza sentinta drept surprinzator de blanda, avand in vedere rolul proeminent jucat de Fastow in falimentarea Enron. Fastow a fost cel care a creat parteneriatele ilegale care au ajutat compania sa ascunda pierderi de milioane de dolari. In plus, acesta a admis ca a sustras milioane de dolari din cadrul companiei prin tranzactii ilegale.
Jack Sylvia, din cadrul firmei de avocatura Mintz Levin, a declarat ca marturia lui Fastow impotriva fostului CEO al Enron, Jeffrey Skilling, si a fondatorului companiei, Kenneth Lay, si cooperarea acestuia cu procurorii au inclinat balanta in favoarea sa. Lay a murit in vara acestui an.
Fastow a fost considerat unul dintre principalii martori in cadrul procesului impotriva lui Skilling si Lay desfasurat la inceputul acestui an. El a declarat atunci ca datorita culturii Enron, in care se punea accent pe castig si nu pe valoare economica, a fost posibila incheierea de tranzactii ilegale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO