Business Internaţional

Grecia a reluat negocierile cu creditorii pentru reducerea datoriei

Grecia a reluat negocierile cu creditorii pentru reducerea datoriei

Autor: Adrian Voicu

18.01.2012, 20:13 288

Grecia a reluat discuţiile cu creditorii privaţi în privinţa reducerii datoriei, într-o ultimă încercare de a depăşi impasul negocierilor şi de a evita intrarea în default, informează Reuters.

Discuţiile au fost întrerupte săptămâna trecută după ce părţile nu au reuşit să convină asupra procentului de pierdere pe care creditorii ar fi trebuit să şi-l asume.

"Toate variabilele sunt luate în considerare", a declarat un oficial al guvernului grec, care a cerut să i se păstreze anonimatul.

"După pauza temporară a negocierilor de săptămâna trecută, părţile au reanalizat situaţia şi au revenit", a spus oficialul.

Atena trebuie să ajungă la o înţelegere cu creditorii privaţi în termen de o săptămână pentru a evita intrarea în procedură de faliment, în martie guvernul trebuind să ramburseze împrumuturi în valoare totală de 14,5 miliarde euro.

Troica a atenţionat că niciun ajutor suplimentar nu va mai fi oferit Greciei dacă nu se va ajunge la o înţelegere în privinţa plăţii datoriilor restante, investitorii temându-se că o intrare în default dezordonat ar putea provoca un şoc întregului sistem financiar, ceea ce ar putea readuce economia globală în recesiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO