Business Internaţional

Grevă în Spania: Cel puţin 60 la sută din zborurile Iberia şi Air Nostrum, anulate joi

Grevă în Spania: Cel puţin 60 la sută din zborurile Iberia şi Air Nostrum, anulate joi
27.03.2012, 09:43 271

Cel puţin 60 la sută din zborurile prevăzute de Iberia şi filiala sa Air Nostrum vor fi anulate în cursul grevei generale de joi din Spania, au anunţat luni cele două companii aeriene, citate de AFP.

"Pentru Iberia, din 342 de zboruri prevăzute, 222 au fost anulate, adică o anulare de 65 la sută din zboruri", a afirmat o purtătoare de cuvânt a companiei.

La rândul său, Air Nostrum "a anulat 202 zboruri", a declarat un purtător de cuvânt, fără a fi în măsură să furnizeze numărul de zboruri prevăzute iniţial. Pentru comparaţie, 319 zboruri erau prevăzute luni, a adăugat el.

Iberia afirmă într-un comunicat că a "flexibilizat tarifele pentru a facilita, în măsura posibilităţilor, schimbarea biletelor pentru clienţii afectaţi de aceste anulări sau rambursarea acestora, dacă nici o altă posibilitate nu îi satisface".

Un acord încheiat privind serviciul minim în transportul aerian, între principalele două sindicate UGT şi CCOO şi Ministerul Dezvoltării, prevede că vor fi asigurate 10 la sută din zborurile din peninsulă şi 50 la sută din cele cu destinaţie sau cu plecare din insulele Canare şi Baleare.

Acordul prevede de asemenea asigurarea a 20 la sută din zborurile spre sau dinspre alte ţări europene şi 40 la sută din afara Europei.

Sindicatele spaniole au făcut apel la o grevă generală la 29 martie pentru a protesta faţă de reforma muncii, pe care o consideră "inutilă, ineficientă şi injustă", şi politica de rigoare a Guvernului vizând reducerea deficitului public de la 8,5 la sută din PIB la sfârşitul lui 2001, la 5,3 la sută la sfârşitul lui 2012.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO