• Leu / EUR4.7352
  • Leu / GBP5.3288
  • Leu / USD4.2979
Business Internaţional

Guvernul de la Londra a publicat documentul referitor la planurile privind Brexit. Un Brexit fără acord va duce la reducerea proviziilor medicale şi creşterea preţurilor la alimente

Guvernul de la Londra a publicat documentul referitor la planurile privind Brexit. Un Brexit fără acord va duce la reducerea proviziilor medicale şi creşterea preţurilor la alimente

Autor: Teodora Marinescu, Mediafax

joi, 02:28 257

Guvernul britanic a publicat mierccuri seară documentul referitor la planurile privind ieşirea Marii Britanii din UE, în care avertizează că un Brexit fără acord va duce la reducerea proviziilor medicale şi creşterea preţurilor la alimente, relatează CNN şi BBC.

Documentul a fost publicat după ce Parlamentul a votat luni în favoarea unei moţiuni ce obligă Guvernul de la Londra să dea publicităţii toate documentele privind decizia de prorogare a Parlamentul britanic şi referitoare la planurile privind retragerea Marii Britanii din UE fără un acord.

Cu toate acestea, Michael Gove, ministrul britanic responsabil de coordonarea unui Brexit fără acord, a informat că Guvernul nu va publica documentele referitoare la discuţiile interne privind prorogarea Parlamentului.

Documentul subliniază o serie de "posibile consecinţe" ale impactului producerii unui Brexit fără acord pe data de 31 octombrie.

Liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn, a declarat că acest confirmă faptul că premierul este "pregătit să îi pedepsească pe cei care îşi permit cel mai puţin".

Parlamentul de la Londra a fost prorogat luni, până pe 14 octombrie, ca urmare a deciziei de a respinge propunerea premierului Boris Johnson de convocare a alegerilor legislative anticipate, în contextul dezacordului privind producerea unui Brexit fără acord.

Boris Johnson, noul prim-ministru britanic a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7352
Diferență: -0,0042
Ieri: 4.7340
Azi: 4.2979
Diferență: 0,7619
Ieri: 4.2803
Azi: 5.3288
Diferență: 0,3106
Ieri: 5.3251
Azi: 4.3226
Diferență: 0,0324
Ieri: 4.3235