Guvernul ungar vizează introducerea unui sistem prin care ceicare au credite în franci elveţieni vor avea opţiunea de a îngheţacursul de schimb la care este calculată rata lunară la o valoare de190 de forinţi/franc până în 2014, potrivit agenţiei de presăThomson Reuters. În prezent francul se tranzacţionează la 210 deforinţi.
Guvernul, condus de premierul Viktor Orban, ar urma să îngheţerata de schimb la care creditele exprimate în franci elveţieni suntrambursate pe o perioadă de trei ani şi jumătate, debitorii urmândsă plătească diferenţa odată ce măsura de fixare a ratelor nu semai aplică. Acest lucru s-ar putea realiza prin semnarea de cătrebănci a unor acorduri cu banca centrală cu privire la ratele deschimb şi achiziţii de monedă în funcţie de evoluţiile francului,guvernul urmând să suporte costurile. Nu este clar cum va funcţionatotul şi cât va plăti guvernul.
Volumul ridicat de credite în valută din Ungaria, şi în specialcele în franci elveţieni, a devenit o problemă în condiţiileaprecierii puternice a francului în raport cu forintul de laînceputul crizei financiare din 2008.
În ultimul deceniu, o serie de companii şi persoane fizice dinafara Elveţiei, preponderent din Austria şi din câteva state dinEuropa de Est, au contractat credite denominate în franci elveţienipentru a-şi finanţa diverse investiţii sau nevoi personale.Deprecierea puternică a francului a pus însă presiune pe umeriidebitorilor.
Volumul total de credite denominate în franci elveţieni,contractate atât de sectorul bancar, cât şi de cel non-bancar, aurcat de la 228 de miliarde de franci elveţieni în 1999 la 558 demiliarde de franci în al treilea trimestru al anului 2010, potrivitUSB Wealth Management Research.
Guvernulungar, care a subliniat că nimeni nu-şi va pierde locuinţa dincauza ratelor de schimb nefavorabile, a anunţat că va crea oagenţie de administrare a activelor care să se ocupe de creditelecu probleme.
Guvernul a promis de asemenea o accelerare rapidă a ratei decreştere şi sute de mii de noi locuri de muncă până în anul2014.
Pe de altă parte, executivul ungar a anunţat ieri planul dereforme structurale promis încă de anul trecut, dar a dat puţinedetalii despre acesta. Principalul obiectiv al planului priveştereducerea drastică a datoriei de stat şi creşterea semnificativă acompetitivităţii economice, potrivit Budapest Business Journal.
Ministrul economiei Gyorgy Matolcsy a dezvăluit sursele devenituri care vor fi destinate în întregime reducerii gradului deîndatorare a statului ungar la 65%-75% de la nivelul actual de 80%din PIB. Nivelul datoriei va fi redus la aproximativ 72% până lasfârşitul anului viitor, la 69% în 2013 şi aproximativ 66% până lasfârşitul anului 2014.
Printre surse se numără şi activele fondurilor private de pensiirecent naţionalizate. Guvernul va introduce de asemenea o taxărutieră, în timp ce taxa specială impusă sectorului financiar afost prelungită până în 2012. De asemenea, măsura de reducere ataxelor în sectorul industrial va fi amânată. Aceste măsuri suntaşteptate să aducă o creştere a competitivităţii şi să genereze300.000 de noi locuri de muncă. Conform planului, guvernul are învedere un deficit bugetar de 2,94% din PIB pentru 2011, 2,5% pentru2012, 2,2% pentru 2013 şi 1,9% pentru 2014.