Business Internaţional

Henry Paulson: Vor mai falimenta banci, dar facem tot posibilul sa mentinem stabil sistemul financiar

09.10.2008, 18:43 19

Secretarul Trezoreriei americane Henry Paulson a avertizat ca o serie de banci sunt inca expuse riscului de a intra in faliment, in ciuda adoptarii planului de sprijinire a sistemului financiar in valoare de 700 mld. dolari (513 mld. euro).

Paulson a facut un apel pentru implementarea cat mai rapida a planului adoptat de legislativul american, dar a atras atentia asupra faptului ca actuala criza financiara nu se va incheia curand, scrie BBC News. Paulson a indicat ca o optiune de stopare a declinului economic, infuzii de lichiditate directe in cadrul companiilor afectate. "Face parte din politica guvernului federal, masura de a folosi toate resursele pe care le avem la dispozitie pentru a intari sistemul financiar", a declarat Paulson, adaugand ca "de aceea vom folosi toate instrumentele care ne-au fost date la capacitate maxima, chiar prin intarirea bazei de capital a institutiilor financiare indiferent de dimensiunea acestora".
Bancile din intreaga lume se afla in cautare de lichiditati, in conditiile in care de la declansarea crizei subprime incoace aceste au suferit pierderi in valoare de 529 mld. dolari. In acelasi timp, lichiditatile stranse pana in acest moment se situeaza sub acest nivel, la 442,5 mld. dolari. Mai mult, Fondul Monetar International anticipeaza ca pierderile generate de actuala criza vor ajunge pana la 1.400 mld. dolari (circa 1.026 mld. euro).
Declaratiile secretarului Trezoreriei vin in conditiile in care mai multe banci centrale au redus, miercuri, dobanda de referinta in incercarea de a evita accentuarea declinului economic.
Cu toata ca aceasta miscare nu a eliminat definitiv temerile investitorilor, tranzactiile de joi de pe bursele asiatice s-au desfasurat intr-o maniera mult mai calma. Indicele japonez Nikkei 225 a inregistrat o scadere usoara, de 0,50%, dupa ce pe parcursul zilei fusese tranzactionat pe plus.
In acelasi timp, Paulson nu a exclus derularea unor noi programe de sprijinire a sistemului financiar. Si asta in conditiile in care anterior, premierul britanic Gordon Brown a sugerat autoritatilor din Regat sa actioneze in sensul garantarii operatiunilor de pe piata interbancara. Brown a optat, de asemenea, pentru sprijinirea a cel putin opt banci britanice prin intermediul unui plan de salvare in valoare de 50 mld. lire sterline (circa 64 mld. euro).
Paulson a pus, totusi, accentul asupra faptului ca planul american de sprijinire a pietei financiare nu are capacitatea de a salva de la colaps toate bancile. "Un lucru pe care trebuie sa il recunoastem este acela ca, in ciuda noilor puteri ale Trezoreriei, unele firme nu pot fi salvate de la faliment", a declarat el. In schimb, spune Paulson, autoritatile de reglementare vor lua toate masurile necesare pentru a impiedica situatia in care falimentul unei institutii sa prezinte un risc la adresa intregului sistem.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO