Business Internaţional

Ianukovici s-ar fi întâlnit cu Timoşenko sâmbătă, la Harkov, înainte să fie eliberată

Ianukovici s-ar fi întâlnit cu Timoşenko sâmbătă, la Harkov, înainte să fie eliberată

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

23.02.2014, 11:40 157

Potrivit postului rus, deputatul a precizat, citând surse din cadrul Partidului Regiunilor al fostului şef de stat, că Ianukovici s-a întâlnit cu Timoşenko sâmbătă dimineaţa, fără să facă alte precizări.

Deputaţii ucraineni au decis sâmbătă "eliberarea imediată" a opozantei. Imediat după aceea au votat cu privire la ceea ce au prezentat drept o vacanţă, justificând o destituire de facto a şefului statului şi organizarea unor alegeri prezidenţiale anticipate la 25 mai. "Preşedintele Ianukovici s-a îndepărtat de la putere şi nu-şi îndeplineşte funcţiile", se arată în rezoluţia adoptată de către Parlament.

Însă, de la Harkov (est), Ianukovici, ales în 2010 pentru un mandat până în martie 2015, a dat asigurări că nu are nicio intenţie să demisioneze. "Ţara asistă la o lovitură de stat (...). Eu sunt preşedintele ales în mod legitim", a subliniat el într-o alocuţiune televizată, înregistrată la o dată necunoscută şi difuzată de un post regional.

Deşi acordul pe care l-a încheiat vineri cu opoziţia prevede să declanşeze rapid măsuri adoptate de către Parlament în vederea formării unui guvern de uniune naţională, Ianukovici a subliniat că nu va "semna nimic cu bandiţii care terorizează ţara".

În noaptea de sâmbătă spre duminică nu se ştia unde se află. Potrivit noului preşedinte al Parlamentului, Oleksandr Turcinov, fostul şef de stat s-ar ascunde în regiunea Doneţk (est), de unde fostul preşedinte este originar. "A încercat să ia un avion cu destinaţia Rusia, dar a fost împiedicat" de poliţia de frontieră, a declarat Turcinov.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO