Cele mai mari organizaţii sindicale din zona euro se arată îngrijorate de amploarea luată de declinul industrial din regiune de când preţurile energiei au explodat, rămânând la niveluri ridicate. Datele statistice sugerează o astfel de tendinţă. Spre exemplu, potrivit Eurostat, producţia industriei manufacturiere a Germaniei din luna noiembrie a anului trecut este la doar 93% din cea din aceeaşi perioadă a 2015. Un reper atât de îndepărtat este necesar pentru identificarea unei tendinţe.
Cifrele arată un nivel îngrijorător de jos la care s-a ajuns după un declin treptat pe parcursul întregului an şi din 2019 încoace. Industria manufacturieră reprezintă aproximativ 20% din PIB-ul Germaniei, iar economia germană contribuie cu un sfert la PIB-ul UE, astfel că ce se întâmplă în fabricile industriaşilor germani este de interes pentru întreaga Europă. Pe de altă parte, tot datele Eurostat arată că în noiembrie producţia industriei manufacturiere din România era la 106% din nivelul din 2015.
Este o cotă scăzută dacă este comparată cu maximele atinse în 2018, de peste 118%, dar totuşi una care arată că producţia industrială este mai mare decât era în 2015, reperul. Din 2018 şi până acum s-au succedat o mare „încetinire economică sincronizată“ globală, catastrofa adusă de pandemie şi criza energetică europeană. În cazul Ungariei, indicatorul pentru noiembrie arată 118%, iar pentru Polonia, cea mai mare economie est-europeană, 152%.
Prin urmare, se poate spune că în ultimii ani industria germană a regresat, iar în est cea poloneză s-a dezvoltat cel mai puternic. Anunţurile făcute de companii în ultimul an confirmă tendinţa. Gigantul german al industriei chimice BASF, un stâlp de rezistenţă al businessului german de peste un secol şi jumătate şi un participant de seamă la ascensiunea industrială a Germaniei şi nu în ultimul rând a brandului „made in Germany“, investeşte aproape zece miliarde de euro într-un complex de fabrici despre care spune că va deveni standardul producţiei sustenabile.
Dar nu în Germania, ci la 9.000 de kilometri depărtare, în China. Mai aproape de casă, compania investeşte în Turcia. În Germania, BASF a închis anul trecut o fabrică de îngrăşăminte chimice, desfiinţând 2.600 de locuri de muncă. Volkswagen, care şi-a făcut din Ungaria una dintre cele mai mari baze de producţie din Europa, a ales anul trecut Polonia ca locaţie pentru a-şi construi o fabrică de componente pentru baterii electrice, un proiect de 1,7 miliarde euro. În 2022, Mercedes a anunţat planuri pentru a construi tot în Polonia o uzină de un miliard de euro unde va produce numai dube electrice.
Tot acolo, Bosch investeşte 225 milioane euro într-o fabrică de pompe de căldură. O astfel de ofensivă a făcut ca analişti şi publicaţii precum The Telegraph, un ziar anti-UE din Marea Britanie, să spună că Polonia ţinteşte să devină inima industrială a Europei, în locul Germaniei. Este o exagerare, desigur. În astfel de întreceri dimensiunile contează, iar economia germană este cea mai mare din UE. În Ungaria, anul trecut, giganţi corporate germani precum ZF, producător de componente auto, Bosch şi Villeroy&Boch, din industria ceramicii, au anunţat planuri de aduce investiţii, fabrici şi locuri de muncă în Ungaria. Potrivit guvernului de la Budapesta, între 2014 şi sfârşitul primului semestru din 2023, 187 de proiecte germane, în valoare de 10,5 miliarde euro, au fost aprobate şi au primit sprijin de la stat.
Aceste investiţii au creat 30.000 de locuri de muncă. În Ungaria, companiile germane din industrie au acees la subvenţii de stat şi facilităţi fiscale, la furnizori chinezi şi la gaze ruseşti. Ungaria şi Polonia se industrializează nu doar mulţumită companiilor germane, ci şi celor asiatice, din Coreea de Sud şi China.
În Polonia se remarcă cu invesiţii record Intel, companie americană. Această ţară are şi jucători naţionali puternici. Nici Serbia nu este ocolită de germani. Continental şi-a deschis o fabrică acolo în februarie 2023. Iar Bosch şi-a extins producţia. Pentru ţările est-europene, dezindustrializarea Germaniei – construirea de fabrici în afara ţării şi reducerea producţiei şi a prezenţei industriale acasă - este un lucru bun.
Poate prea bun, dacă este luat în considerare că în cazul Ungariei se vorbeşte de industrializare forţată, costisitoare pentru stat şi dătătoare de dependenţă. Însă pentru Europa în ansamblu s-ar putea să nu fie ceva cu un rezultat net pozitiv.
Companiile germane investesc nu doar în Europa de Est, ci şi în China, SUA sau în state asiatice ieftine, unde sunt mai aproape de clienţi. În aceste condiţii, Beata Javorcik, economista şefă a BERD, a averizat că dezindustrializarea Europei este o ameninţare foarte puternică. Vinovaţii şi salvatorii sunt uşor de găsit la o căutare superficială. Unii analişti spun că America dezindustrializează Europa cu atractanţi corporate cum ar fi subvenţii pentru înverzirea industriei şi energie din belşug.
Patronatele germane dau vina pe energia scumpă când avertizează asupra dezindustrializării. Or companiile din Germania s-au lăsat prada dependenţei de gazele ieftine ruse chiar dacă au fost avertizate că acestea vor fi folosite ca arme în războaie economice. Nu doar economia germană are astfel de probleme. Gazele azere au fost lăudate că au salvat de la dezindustrializare Italia. În Franţa, industria reprezenta 20% din economie în 1970. În 2022, ponderea era de doar 9,5%. Dezindustrializarea a distrus 2,5 milioane de locuri de muncă.
În ultimii ani a putut fi observat un proces firav de reindustrializare, însă numărul de fabrici nou construite nu-l acoperă pe cel al uzinelor închise. Închiderea fabricilor înseamnă dispariţia unor locuri de muncă tradiţionale şi sigure şi-i forţează foştii angajaţi să se reorieteze profesional, un proces adesea dificil, sau să depindă de ajutoarele de la stat pentru venituri. Dezindustrializarea creează nemulţumire şi resentimente. Protestele vestelor galbene din Franţa, ale celor ce se simt lăsaţi în urmă, au uimit prin violenţa lor. În Marea Britanie, Margaret Thatcher a distrus prin reformele sale din anii 1980 industria grea în favoarea serviciilor financiare. Acest lucru a produs şocuri în societate despre care unii spun că s-au văzut în Brexit.
