Business Internaţional

Iniţiativa Celor Trei Mări - istorie comună, viitor comun

Iniţiativa Celor Trei Mări - istorie comună, viitor comun

Beata Daszynska-Muzyczka, preşedintele Bank Gospodarstwa Krajowego

04.05.2021, 00:06 304

Iniţiativa Celor Trei Mări are un potenţial imens, cele 12 ţări ale sale reprezentând 30% din suprafaţa Uniunii Europene, 25% din populaţia sa şi aproape 20% din PIB-ul său. Oponenţii Iniţiativei Celor Trei Mări spun că ne conectează doar istoria şi geografia. Cu toate acestea, ne uneşte mult mai mult decât atât - ambiţii uriaşe, atractivitate pentru investitori şi o dezvoltare dinamică. Deşi spun despre noi că încercăm în mod constant să ajungem din urmă Occidentul, am reuşit de fapt să depăşim ţările occidentale în multe privinţe.

Iniţiativa Celor Trei Mări este o iniţiativă unică în această parte a Europei. Acesta este primul proiect de integrare care provine din interior şi are un obiectiv pe termen lung. Timp de decenii, soarta regiunii a fost determinată în primul rând de forţe externe, care erau mai interesate de propriile lor legături politice, economice şi infrastructurale decât de integrarea regiunii. Prin urmare, astăzi este mai uşor să traversezi Europa de la est la vest decât de la nord la sud, iar comerţul în regiunea Celor Trei Mări este nesemnificativ în comparaţie cu schimburile comerciale ale celorlalte ţări din UE. Valorificarea acestui potenţial va aduce beneficii întregii Uniuni Europene.

Pentru a face acest lucru, avem nevoie de legături economice mai strânse între ţările membre ale Iniţiativei Celor Trei Mări. Nimeni nu a construit aceste conexiuni pentru noi înainte şi nimeni nu le va construi în viitor. Trebuie să ne asumăm noi înşine această responsabilitate ca ţări care alcătuiesc regiunea. Construirea unor legături strânse va necesita totuşi timp, cheltuieli mari şi multe eforturi comune.

Va fi nevoie de timp, deoarece Iniţiativa Celor Trei Mări este menită să dureze decenii. Astăzi ne stabilim obiective doar pentru primul deceniu. Unul dintre aceste obiective este acela de a reduce decalajul infrastructural între partea de vest şi cea de est a UE. Acest obiectiv este susţinut de Fondul de Investiţii al  Iniţiativei Celor Trei Mări, al cărui iniţiator, cofondator şi principal investitor este Bank Gospodarstwa Krajowego, o bancă poloneză de dezvoltare. Fondul sprijină investiţiile comerciale în infrastructură în trei domenii de importanţă cheie pentru regiunea Celor Trei Mări: energie, transport şi economie digitală.

Va fi nevoie de cheltuieli mari, deoarece relaţiile economice strânse sunt create datorită infrastructurii comune, iar acest lucru este costisitor. Centrul analitic SpotData estimează că aceste cheltuieli vor ajunge la 600 miliarde EUR până în 2030 - numai în ceea ce priveşte reducerea decalajului de infrastructură în UE. Datorită Fondului Iniţiativei Celor Trei Mări, vor exista fonduri suplimentare pentru investiţii, inclusiv de la instituţii financiare internaţionale şi investitori privaţi, care vor suplimenta fondurile publice ale ţărilor regiunii Celor Trei Mări şi fondurile UE.

Va fi nevoie de mult efort comun, deoarece există multe perspective şi aşteptări care trebuie reconciliate. Acesta este motivul pentru care Fondul acordă prioritate acelor investiţii al căror impact pozitiv se extinde dincolo de ţara în care sunt făcute. Procedând astfel, vom construi o comunitate de interese comune.

Astăzi, când întreaga lume se confruntă cu consecinţele pandemiei COVID-19, investiţiile în infrastructură devin deosebit de importante pentru depăşirea crizei economice, dar capitalul extern pentru realizarea lor este mai dificil de obţinut. Fondul Iniţiativei Celor Trei Mări oferă un răspuns la această provocare. Este atractiv pentru investitori, deoarece oferă oportunitatea de a obţine un profit mai mare cu un risc mai mic datorită investiţiilor într-o regiune cu o creştere economică dinamică şi stabilitate ridicată. În acelaşi timp, mulţumită Fondului, investitorii străini nu trebuie să caute proiecte de investiţii în ţările individuale ale regiunii şi nici nu trebuie să angajeze forţe şi resurse în procesul costisitor al evaluării lor.

Faptul că economiile din regiunea Celor Trei Mări sunt stabile a fost dovedit de criza actuală - ţările din regiune au fost afectate mai puţin şi se prognozează că îşi vor reveni mai repede decât restul UE datorită investiţiilor în infrastructură, localizării economice bune şi forţei de muncă înalt calificate. Aceasta reprezintă o oportunitate excelentă pentru regiune de a-şi spori importanţa în economia globală după pandemie. O vom folosi implementând soluţii inteligente, investind în proiecte inteligente şi infrastructură inteligentă finanţată din bani inteligenţi. Regiunea Celor Trei Mări nu înseamnă doar o istorie comună, ci şi un viitor comun.

Textul este publicat simultan în revista lunară poloneză de opinie „Wszystko Co Najwazniejsze” ca parte a unui proiect derulat în colaborare cu Institutul Memoriei Naţionale şi KGHM.

 
 
AFACERI DE LA ZERO