Business Internaţional

iOS vs. Android: Apple le demonstrează de Crăciun rivalilor de la Google de ce cota de piaţă nu e cea mai importantă

iOS vs. Android: Apple le demonstrează de Crăciun...

Autor: Mădălina M.

29.12.2013, 13:38 3289

Deşi este cel mai utilizat sistem de operare, cu o cotă de mai bine de jumătate din piaţă, Android nu reprezintă decât o mică fracţie în comenzile online efectuate de sărbători, scrie Bloomberg.

Doar 23% din comenzile pe internet din ziua de Crăciun au fost făcute de pe dispozitive Apple şi numai 4,6% de pe Android, potrivit unui raport IBM (International Business Machines), citat de Bloomberg.

Utilizatorii iOS au cheltuit de Crăciun în medie 93,94 de dolari pe comandă, aproape de două ori mai mult decât consumatorul mediu de Android, arată raportul IBM.

Aproape 29% din tranzacţiile online au fost efectuate anul acesta de pe un telefon sau o tabletă, cu 40% mai mult decât ân 2012, potrivit calculelor IBM. Utilizatorii au găsit întrebuinţări diferite dispozitivelor mobile, astfel că smartphone-urile sunt folosite mai des la căutări pe internet, în timp ce tabletele sunt preferate pentru a încheia tranzacţii.

Sistemul de operare Android, folosit de compania Samsung Electronics şi de alţi producători de top, a cumulat 81% din volumul livrărilor de smartphone-uri din ultimul trimestru al anului, potrivit firmei americane de cercetare, analiză şi consultanţă IDC (International Data Corporation), în timp ce Apple a avut numai 13 procente din piaţă.

Două dinte cele mai populare reţele de socializare, Pinterest şi Facebook, au contribuit la realizarea comenzilor pe Iinternet de Crăciun.

Consumatorii care au făcut achiziţii prin intermediul reţelei Pinterest au cheltuit aproape 87 de dolari pe comandă, cu 15 dolari mai mult decât utilizatorii de Facebook. Totuşi, probabilitatea ca utilizatorii Facebook să încheie o tranzacţie a fost de patru ori mai mare decât în cazul utilizatorilor Pinterest, datorită încrederii sporite în prietenii lor, explică IBM.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO