• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Business Internaţional

Jeffrey Sachs, economistul american care a predat trecerea la capitalism a economiilor Europei de Est în anii ’90, are o cu totul altă părere despre război

Jeffrey Sachs, economistul american care a predat trecerea la capitalism a economiilor Europei de Est în anii ’90, are o cu totul altă părere despre război

Jeffrey Sachs

Autor: Catalina Apostoiu

28.06.2022, 18:36 803

Războiul din Ucraina reprezintă punctul culminant al unui proiect de 30 de ani al mişcării neoconserva­toa­re americane. Administraţia Biden este înţesată de aceiaşi neoconser­vatori care au susţinut războaiele americane din Serbia (1999), Afghanistan (2001), Irak (2003), Siria (2011), Libia (2011) şi care au avut o contribuţie atât de mare la provo­carea invaziei Ucrainei de către Rusia, scrie Jeffrey D. Sachs, renumit profesor de economie, director al Centrului pentru Dezvoltare Suste­nabilă de la Earth Institute al Universităţii din Columbia, într-o opinie publicată de The Wall Street Journal.

În Europa de Est, Jeffrey D. Sachs, eco­nomist american de re­nu­me, este cunoscut mai ales pentru tera­piile de şoc prescrise, incusiv în Rusia şi Polonia, pentru trece­rea de la economiile comuniste centralizate la economii de piaţă. Pe scurt, în calitate de consilier al diferitelor gu­verne postcomu­niste est-europene, el a pro­movat privatizări bru­tale şi măsuri de auste­ritate agresive. A­cum, aceste politici sunt re­cu­noscute că au produs mai mult şoc decât terapie. În Rusia, privatizările rapide ale coloşilor de stat şi haosul eco­nomic rezultat au permis ridicarea la putere a oligarhilor de astăzi şi implicit a unor politicieni cum este Vladimir Putin.

Istoricul mişcării este unul de dezastru total, şi totuşi Biden şi-a înţesat echipa cu neoconservatori. Drept urmare, Biden conduce Ucraina, SUA şi Uniunea Europeană către un nou dezastru geopolitic, susţine Jeffrey D. Sachs.

Dacă Europa dispune de orice capacitate de înţelegere, se va distan­ţa de aceste dezastre ale politicii externe americane, potrivit acestuia.

Mişcarea neocon a apărut în anii ’70 în jurul unui grup de intelectuali publici, dintre care câţiva erau influenţaţi de politologul Leo Strauss de la University of Chicago şi de clasicistul Donald Kagan de la Yale University.

Printre liderii mişcării s-au numărat Norman Podhoretz, Irving Kristol, Paul Wolfowitz, Robert Kagan (fiul lui Donald), Frederick Kagan (fiul lui Donald), Victoria Nuland (soţia lui Robert), Elliott Cohen, Eliott Abrams şi Kimberley Allen Kagan (soţia lui Frederick).

Principalul mesaj al neconserva­to­rilor este că SUA trebuie să do­mine ca putere militară în toate regiunile lumii şi trebuie să înfrunte puterile regionale aflate în ascen­siu­ne care ar putea într-o bună zi ataca dominaţia globală sau regională a Americii, în principal Rusia şi China.

În acest scop, forţele militare americane trebuie pre-poziţionate în sute de baze militare din întreaga lu­me, iar SUA trebuie să fie pregătită să poarte războaie pe care să le pre­zinte ca fiind necesare.

ONU va fi folosită de SUA nu­mai când este utilă pentru scopurile americane.

Această abordare a fost prezen­tată clar de Paul Wolfowitz în arti­colul Defense Policy Guidance (DPG) scris pentru Departamentul Apărării în 2002.

DPG cerea ex­tinderea reţelei de securitate conduse de SUA către Europa centrală şi de est în pofida promisiunii clare făcute de ministrul german al afacerilor externe Hans-Dietrich Genscher în 1990 că unificarea Germaniei nu va fi urmată de extinderea NATO către est.

Wolfowitz a susţinut de ase­me­nea cazul războaielor pornite de SUA nu din necesitate, ci din motive care nu implică autoapărarea evi­dentă a SUA sau a unui aliat. Acesta a apărat dreptul Americii de a ac­ţio­na independent, chiar pe cont pro­priu, ca reacţie la crize care o preocupă.

Potrivit Generalului Wesley Clark, Wolfowitz îi arătase deja clar lui Clark în mai 1991 că SUA vor conduce operaţiuni de schimbare de regim în Irak, Siria şi alte ţări foste aliate ale Uniunii Sovietice.

Neoconservatorii au susţinut ex­tinderea NATO către Ucraina chiar înainte ca aceasta să devină politica americană oficială sub conducerea lui George W. Bush, Jr. în 2008. A­ceştia considerau aderarea Ucrainei la NATO drept vitală pentru domi­naţia regională şi mondială a SUA.

Robert Kagan a expus clar cazul pentru extinderea NATO în aprilie 2006: „Ruşii şi chinezii nu văd nimic natural în revoluţiile din fosta Uniune Sovietică, ci simple lovituri de stat susţinute de Occident pentru a avansa influenţa acestuia în părţi strategic vitale ale lumii. Greşesc a­ceştia atât de mult? Nu este posibil ca liberalizarea cu succes a Ucrainei, cerută şi susţinută de democraţiile oc­cidentale, să fie doar preludiul includerii acestei ţări în NATO şi UE, pe scurt al extinderii hegemoniei liberale occidentale?“

Kagan a admis implicaţiile ex­tinderii NATO. Acesta citează un expert ca spunând că „Kremlinul se pregăteşte pentru «bătălia pentru Ucraina» cu cea mai mare seriozitate“.

După căderea Uniunii Sovietice, atât SUA, cât şi Rusia ar fi trebui să urmărească o Ucraină neutră, ca supapă de siguranţă, scrie Jeffery D. Sachs. În schimb, însă, neocon­ser­vatorii au urmărit „hegemonia“ SUA, în timp ce ruşii au pornit bă­tălia în parte din motive de apărare şi parţial urmărindu-şi propriile pretenţii imperialiste.

Kagan a scris articolul ca cetăţean privat în timp ce soţia sa Victoria Nuland era ambasador american la NATO în administraţia lui George W. Bush, Jr. Nuland este un neocon prin excelenţă. Aceasta a fost şi secretar de stat în cadrul administraţiei Barack Obama pentru afaceri europene şi eurasiatice în perioada 2013-2017, când a participat la înlăturarea de la putere a preşedintelui pro-rus al Ucrainei Viktor Ianukovici, fiind în prezent subsecretar de stat în cadrul administraţiei Biden, ocupându-se de ghidarea politicii americane privitor la războiul din Ucraina.

Mişcarea neocon se bazează pe o premisă centrală falsă: aceea că superioritatea militară, financiară, tehnologică şi economică a SUA permite acestora să dicteze în toate regiunile lumii.

Aceasta este o poziţie atât de mândrie excesivă remarcabilă, cât şi de sfidare remarcabilă a dovezilor, în opinia profesorului Jeffrey D. Sachs.

Din anii ’50, SUA au fost contracarate sau învinse în aproape toate conflictele regionale la care au participat. Şi totuşi, în „bătălia pentru Ucraina“, neoconservatorii au fost pregătiţi că provoace o confruntare militară cu Rusia prin extinderea NATO în pofida obiecţiilor vehemente ale Rusiei pentru că aceştia cred cu tărie că Rusia va fi înfrântă de sancţiunile americane şi armele NATO.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think tank neoconservator condus de Kimberley Allen Kagan contină să promită o victorie ucraineană. Şi totuşi, faptele de pe teren sugerează contrariul. Sancţiunile economice ale Vestului au avut un impact limitat asupra Rusiei, în timp ce efectul de bumerang al acestora asupra restului lumii este unul semnificativ.

Mai mult, capacitatea SUA de a realimenta Ucraina cu muniţie şi arme este serios constrânsă de capacitatea limitată de producţia a Americii şi de problemele legate de lanţurile de aprovizionare.

Capacitatea industrială a Rusiei este bineînţeles superioară celei a Ucrainei. PIB-ul rus era de aproximativ 10 ori mai mare decât cel al Ucrainei înainte de război, iar Ucraina şi-a pierdut o parte însemnată din capacitatea industrială în război.

Cel mai probabil rezultat al conflictului actual este că Rusia va cuceri o mare parte din Ucraina, lăsând probabil Ucraina izolată, fără ieşire la mare, sau aproape. Sentimentul de frustrare se va intensifica în Europa şi SUA în contextul pierderilor militare şi consecinţelor stagflaţioniste ale războiului şi sancţiunilor.

Efectele ar putea fi devastatoare, dacă un demagog de dreapta va avansa la putere în SUA (sau în cazul lui Trump va reveni la putere), promiţând să redea gloria militară a Americii printr-o escaladare periculoasă.

În locul acestui dezastru, soluţia reală este să se pună capăt fanteziilor neocon din ultimii 30 de ani şi ca Ucraina şi Rusia să revină la masa negocierilor, cu NATO angajându-se să pună capăt angajamentului de extindere către est către Ucraina şi Georgia în schimbul unei păci viabile care să respecte şi să protejeze suveranitatea şi integritatea territorială a Ucrainei, scrie profesorul.

Departe de celebritatea din anii 1990, Jeffrey D. Sachs a devenit un personaj controversat. Filantrip şi luptător contra sărăciei, a aplicat în Africa diferite măsuri pentru combaterea sărăciei, rezutatul fiind, spun criticii, agravarea problemei. Econimistul a fost şi consilier economic la Moscova, sarcina sa fiind găsirea unui mecanism de transformare a acestei ţări în economie de piaţă. El a recunoscut că a prescris aceeaşi reţetă aplicată şi în alte state foste comuniste din Europa de Est, doar că în Rusia nu a funcţionat. De ce? Din motive care ţin de geografie, spune el. „Terapia“ aplicată acolo, cu privatizări rapide ale coloşilor industriali de stat, a creat haosul economic care a permis ascensiunea a ceea ce astăzi este cunoscută ca oligarhie: oameni de afaceri superbogaţi, cu conexiuni politice puternice, care controlează părţi mari din economie şi care au ajuns la putere cumpărând pe nimic activele de stat privatizate brutal în anii 1990. Mai recent, Sachs a fost acuzat că ar colabora cu un mare colos de tehnologie chinez prigonit de SUA. De asemenea, trebuie menţionat că WSJ a trecut în ultimii ani prin schimbări editoriale semnifivative, inclusiv prin demisii în masă ale jurnaliştilor,  devenind o publicaţie care îl susţine pe perturbatorul Donald Trump, un cunoscut admirator al lui Putin.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470